E scandal mare în jurul afacerii ISHO, după ultimul raport al Curții de Conturi. Instituția amintită a semnalat grave încălcări ale legii, care au condus la prejudicierea bugetului public. Potrivit Curții de Conturi, nu s-a stabilit corect taxa pentru ocuparea domeniului public, acesta fiind ocupat ilegal. „Se constată că entitatea, deși a autorizat realizarea unor lucrări de construire pe terenul aparținând municipaliății, respectiv rampe acces parcaje subterane amplasate pe Bdul Take Ionescu, nu a procedat la aplicarea prevederilor Capitolului II Concesionarea terenurilor pentru construcții din Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, privând astfel bugetul local de sume importante rezultate din taxa de ocupare a domeniului public și/sau venituri din închiriere/concesionare”, se arată în raportul Curții de Conturi, care a dispus „luarea măsurilor necesare de clarificare privind ocuparea domeniului public și stabilirea sumelor datorate de investitor municipalității, constând în taxă pentru ocuparea domeniului public”.
Inspectorii au constatat că rampele de acces spre parcarea subterană sunt amplasate dincolo de limita de proprietate a investitorului, pe domeniul public.
Persoanele cu atribuții în domeniul în care s-a constatat abaterea sunt Nicolae Robu, ordonator principal de credite în perioada 2012-2020, și Dominic Fritz, ordonator principal de credite din 2020 și până în prezent.