Proiectul de consolidare a malurilor Begăi merge ca pe roate. După spusele celor de la Administrația Bazinală de Apă Banat (ABAB), mai mult de jumătate din lucrări sunt gata.
„Până în acest moment, lucrările de refacere a consolidărilor de mal și peree dalate au fost realizate în proporție de circa 70% pe sectoarele prevăzute în amonte, zona U.H.E. – Podul Dacilor, iar în aval, de la Piața Iosefin, până la Podul Modoș. În ceea ce privește realizarea consolidărilor de mal, la bazinul de întoarcere s-au realizat lucrări în proporție de 52%”, susțin reprezentanții ABAB.
Lucrările de reabilitarea a malurilor Begăi se desfășoară pe o lungime de nouă kilometri, iar dată fiind starea avansată a lucrărilor, cel mai probabil acestea vor fi finalizate până în luna martie a anului viitor, exact așa cum prevede și proiectul.
Banii vin de la Uniunea Europeană, în proporție de 90%, iar restul sumei, până la 4,3 milioane de euro, adică 19,3 milioane de lei, provin de la bugetul de stat.
Alexandra Dorina BUȘTEAN