Deschiderea Ikea de la Timișoara este așteptată cu sufletul la gură de mulți potențiali clienți. Lucrările au început în 25 septembrie 2021 și ar fi trebuit să fie gata în 12 luni, însă deschiderea magazinului întârzie, deși construcția este finalizată. S-a vorbit că se va deschide de sărbători, apoi s-a avansat sfârșitul lunii februarie, pentru ca acum să se vehiculeze tot mai mult ideea că inaugurarea va avea loc, cel mai probabil, în vară. Cauza principală constă în deficitul de forță de muncă, Ikea nereușind să găsească, îndeosebi, angajați necalificați pentru munca în depozit. Motivul salarial ar putea reprezenta o cauză a dezinteresului posibililor angajați, deși compania spune că oferă venituri atractive. Ce înseamnă asta? Ikea nu deconspiră oficial sumele propuse, însă cei care au fost la interviuri au făcut publice ofertele primite. În general, după spusele acestora, se oferă un salariu net de 2.000 de lei, la care se adaugă tichete de masă în valoarea de 20 de lei pe zi, precum și bani pentru transport, adică 150 de lei pe lună. Făcând un calcul simplu, dacă socotim că avem în medie 21 de zile lucrătoare, reise un total de 2.570 de lei pe lună, incluzând și banii pentru trandport, pentru că firma nu asigură așa ceva, iar magazinul nu se află într-o zonă foarte accesibilă pentru forța de muncă din Timișoara.
Este acest salariu unul tentant? Dacă facem o comparație cu veniturile românilor, trebuie să spunem că în anul 2023 salariul minim pe economie a crescut la 3.000 de lei brut. Cu scutirea de taxe pe 200 de lei din salariul minim, angajatul trebuie să primească, în mână, un salariu de 1.898 lei net. Așadar, mult-lăudata firmă Ikea, care are profituri colosale, oferă cu 100 de lei peste salariul minim pe economie, în condițiile în care se lucrează în ture și se pierde timp îndelung cu deplasarea la serviciu! Dacă e să ne raportăm la venitul mediu, salariul de la Ikea este și mai batjocoritor: suma medie în România este de 4.008 lei, cee ce înseamnă că o persoană care se angajează la Ikea va primi jumătate dintr-un salariu mediu!
În aceste condiții, nu este de mirare de ce compania nu reușește să găsească angajați, timișenii nefiind dispuși să lucreze pe asemenea sume derizorii.
În acest magazin vor lucra aproximativ 250 de angajați. Ikea de la Timișoara are 27.000 de metri pătrați, un regim de înălțime S+P+1E și este al treilea magazin al suedezilor în România și primul din afara Bucureștiului.