Comportamentul inconștient al unor bicicliști (zilele trecute având loc și un accident în centrul Timișoarei, în urma căruia o fetiță de doar doi ani a ajuns la spital) și publicitatea stradală haotică, lăbărțată pe clădiri istorice au stârnit indignarea publică în ultimele zile, astfel că poliția locală a anunțat cum a abordat aceste două teme.

Astfel, efective mărite de polițiști locali au efectuat joi o acțiune de prevenire și conștientizare a participanților la trafic, alții decât conducătorii de autovehicule, cu privire la necesitatea respectării regulilor de deplasare de către pietoni și persoane care circulă pe biciclete, trotinete, role etc. Acțiunea s-a desfășurat în zona centrală a municipiului, cu mențiunea că de-a lungul timpul astfel de acțiuni, atât individuale, cât și în colaborare cu alte structuri din cadrul sistemului integrat de ordine publică s-au desfășurat și în alte zone ale orașului, problema siguranței tuturor participanților la trafic fiind permanent în atenția polițiștilor locali.

Pe parcursul anului trecut polițiștii locali au mai desfășurat acțiuni pe linie de respectarea a legislației de către bicicliști, fiind aplicate un număr de 222 de sancțiuni contravenționale conform OUG 195/2002 pentru circulația pe sectoare de drum semnalizate cu indicatorul având semnificaţia Accesul interzis bicicletelor, circulația pe trotuare ori carosabil, deși existau piste amenajate, nerespectarea legislației în ceea ce privește traversarea trecerilor de pietoni, lipsa unor echipamente necesare, inclusiv pe timp de noapte. Anul acesta au fost aplicate 12 sancțiuni pentru astfel de fapte. Amenzile sunt de la 290 și pot ajunge până la 725 de lei.

Poliția locală menționează că la acțiunea de joi s-a relaționat cu cetățenii, nefiind aplicate amenzi, urmând ca și pe viitor problematica deplasării pietonilor și bicicliștilor pe raza municipiului Timișoara să fie în continuare monitorizată de polițiștii locali în vederea asigurării unui climat de siguranță pentru aceștia, fără incidente sau accidente.

De asemenea, polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal au organizat, în ultimele două săptămâni, o amplă acțiune de verificare a modului în care se respectă legislația referitoare la amplasarea sistemelor publicitare în oraș. Astfel, au fost constatate nereguli în ceea ce privește modul în care sunt amplasate sistemele publicitare în tot orașul, atât în ceea ce privește amplasarea bannerelor, meshurilor și panourilor publicitare de mari dimensiuni pentru care nu exista documentația necesară amplasării lor, cât și în cazul unor clădiri pe care s-a permis amplasarea de astfel de meshuri publicitare pe fațadele și pe schelele pentru reabilitare a clădirilor de către proprietarii suporturilor de publicitate fără a deține autorizație emisă de Primăria Municipiului Timișoara. Au fost aplicate sancțiuni contravenționale firmelor de publicitate, asociațiilor de proprietari, cât și unor proprietari de imobile individuale, conform reglementărilor legale. Cele 78 de sancțiuni aplicate au valori între 1.000 și 10.000 de lei fiecare, însumând 546.000 de lei. Acțiunile pe această linie au loc periodic.