Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge
ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine.
Ion Rațiu

Lucrări de mentenanță și spălări la rețelele Aquatim

În perioada 27 august – 6 septembrie, zilnic între orele 8-15, în Dragșina se vor efectua lucrări de mentenanță la…

Din bucătăria timișorenilor în containere. Șapte locuri unde poate fi dus uleiul alimentar uzat

Primăria Timișoara a anunțat că locuitorii orașului se pot debarasa mai simplu de uleiul folosit la gătit.

„Avem o soluție…

Lucrări pe drumurile din vestul țării în perioada 26 august - 1 septembrie

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara a anunțat drumurile naționale pe care se efectuează lucrări în această săptămână.

-…

„Sistemul sanitar rămâne bolnav de hoție, dar mai ales de incompetență”. Cazul Pentelimon, văzut de un reputat medic din Timișoara

Prof. dr. Virgil Păunescu, reputat medic timișorean, a făcut, pe pagina sa de socializare, o analiză amănunțită a cazului Pantelimon,…

A venit pe lume primul bebeluș în Maternitatea nouă din Timișoara

Este un băiețel, iar părinții lui au dorit să îl cheme Albert-Constantin. Anunțul a fost făcut de prof. dr. Dorel…

Primăria Timișoara, atacată de hackeri. Nu se pot face nici plăți online, nici sesizări la poliția locală

Primăria Municipiului Timișoara, Direcția Fiscală a Municipiului (DFMT) și Poliția Locală Timișoara au fost ținta unui atac cibernetic de tip…

Caravana medicală „Împreună pentru viață”, la cei mai necăjiți dintre semenii noștri

Caravana medicală a voluntarilor Asociației pentru ATI „Aurel Mogoșeanu” din Timișoara, coordonată de prof. univ. dr. Dorel Săndesc a ajuns…

E vremea ambroziei. Sfatul medicilor de la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara

Datele statistice arată că peste 2,5 milioane de români sunt alergici la ambrozie. Aproximativ 1 din 5 persoane s-a sensibilizat…

Încă puțin! Imagini noi de pe centura de sud

Imaginea șantierului centurii Timișoara Sud este, pe unele sectoare, schimbată de la o zi la alta, lucrările avansând considerabil. „Echipele…

Eveniment dedicat motocicletelor și mașinilor clasice la Lovrin

La Lovrin va avea loc, în perioada 30 august – 1 septembrie, cea de-a doua ediție a evenimentului „Retrorama pistoanelor”.…

Pagina 318 din 979

© 2014-2026 Ziarul Timișoara. Toate drepturile rezervate | Termeni și condiții | Confidențialitate | Cookies