Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge
ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine.
Ion Rațiu

Piatră de hotar: vizita oficială a Președintei Republicii Moldova la Muzeul Național de Artă Timișoara

În cadrul unei întrevederi tête-à-tête desfășurate vineri la Muzeul Național de Artă Timișoara, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a discutat…

Protest cu tractoare și tiruri pe centura Timișoarei și la Vama Nădlac

Protestul transportatorilor și al fermierilor a ajuns și în vestul țării. Vineri, circa 50 de utilaje agricole și tiruri, dar…

Se pot plăti, de luni, impozitele locale în Timișoara

Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara (DFMT) reia încasarea taxelor și impozitelor locale, începând cu data de 15 ianuarie 2024. Primăria…

Două școli gimnaziale din Timișoara, absorbite de altele mai mari

Proiectul organizării și funcționării rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat și particular de pe raza Municipiului Timișoara,…

Noapte bună, Timișoara! Nu se mai ține VEST FEST

Organizatorii VEST FEST au anunțat finalul călătoriei acestui festival, după opt ediții. „Început din dorința organizatorilor de a realiza primul…

Răsturnare de situație: noul an a schimbat prețul apartamentelor. Cum e situația la Timișoara

2024 a debutat spectaculos pe piața imobiliară. În timp ce unii analiști vorbeau de o criză imobiliară și prevesteau o…

Regiunea Vest va avea 1.800 de kilometri de piste de biciclete. CJT caută proiectant

Consiliul Județean Timiș, în calitate de lider de parteneriat, invită prestatorii de servicii să participe la o licitație publică care…

Bani europeni pentru ambulatorii: screening, pediatrie și obstetrică-ginecologie

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, Organism Intermediar pentru Programul Sănătate, anunță că Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a lansat, în…

Val de angajări la stat. Se scot 5.000 de posturi la concurs. Unde sunt cele mai multe

5.000 de români vor beneficia de un loc de muncă la stat chiar de la începutul acestui an. Ministrul Finanțelor,…

Dacă v-a fost dor: în loc de florărie, istoria pepinierei scrisă cu găinaț în Piața Victoriei! FOTO

Faimoasa pepinieră cu cele 1.306 plante pentru Timișoara sau, mai pe înțelesul oamenilor obișnuiți, schela din metal cu diverse ghivece,…

Pagina 437 din 979

© 2014-2026 Ziarul Timișoara. Toate drepturile rezervate | Termeni și condiții | Confidențialitate | Cookies