Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge
ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine.
Ion Rațiu

Știai că în SUA există un muzeu dedicat norocului?

Când vine vorba de jocuri de noroc, Statele Unite ale Americii se remarcă prin varietatea și inovația lor. De la…

Întârzieri la plata fondurilor europene. Promisiuni pentru 1 septembrie

La nivel național, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene are restanțe la plată de 800 de milioane de euro. Asociația Municipiilor…

Picnic în pustă, la Jimbolia și Otelec. Modelare de cărămizi, prăjitură Rigo Jancsi și supă de porumbel

În 28, 29 și 30 iulie, Asociația My Banat ne invită să descoperiți câmpiile întinse ale pustei bănățene.

„În 28…

Vandalii printre noi, pe drumurile de care ne tot plângem. FOTO

Vandalii, un popor germanic migrator, sunt asociați cu distrugerea fără sens, ca urmare a jefuirii Romei sub regele Genseric în…

Lucrări la rețele și spălări în Timișoara și județ

Joi, 20 iulie, între orele 8-19, la intersecțiile străzii Gării cu strada Nufăr și strada Gheorghe Barițiu se vor executa…

Mamografii gratuite la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara

Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” din Timișoara a încheiat un contract cu Casa Județeană de Asigurări…

„Pe linia tramvaiului 3 cresc buruienile”... Strada Polonă, încă în secolul trecut

Strada Polonă din Timișoara este locul unde vremurile noastre nu coincid cu timpurile celor care locuiesc acolo. Fantomele industriei alimentare…

Le-au verificat pe toate! Au închis patru și au mutat 61 de beneficiari

A fost întocmit raportul final al acțiunilor de verificare a centrelor rezidențiale destinate persoanelor vârstnice, a centrelor rezidențiale destinate persoanelor…

Mai există oameni buni în România! O familie lovită crunt de soartă, ajutată de Caritas Ciacova și părintele Gheorghe Kobor. VEZI FOTO

O familie cu nouă copii din satul Șipet, comuna Tormac, trece printr-o tragedie fără margini, după ce casa în care…

Noaptea minții! Locuitorii dintr-o comună timișeană nu își mai pot face buletine pentru că SPCLEP a rămas fără curent!

Se întâmplă într-o comună periurbană Timișoarei. Cetățenii sunt în imposibilitatea de a-și face buletine ori alte acte de stare civilă…

Pagina 529 din 979

© 2014-2026 Ziarul Timișoara. Toate drepturile rezervate | Termeni și condiții | Confidențialitate | Cookies