Începutul de toamnă vine cu o importantă sărbătoare a orașului: hramul Catedralei, de ziua Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș, însoțit de evenimentele asociate lui - Ruga Timișoarei și Ziua Minorităților, care vor încheia stagiunea în aer liber din Parcul Rozelor. Între 14 și 17 septembrie va fi celebrat spiritul unic al Timișoarei multiculturale, promit organizatorii, în speță Casa de cultură a municipiului.
Care va fi programul?
Joi, 14 septembrie 2023
- ora 20:00, Piața Sfântul Gheorghe
„Minunile Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș” - spectacol-rugăciune, despre minunile Sfântului Iosif, cu actorii: Cătălin Ursu, Ana-Maria Cojocaru, Raul Lăzărescu, Raul Bastean și Nuți Dorobanțu.
Interpretează: Alina Mihocaș și Corala „Contrast”. Dirijor: Vasile Bădescu
Vineri, 15 septembrie 2023
- ora 9:30, Catedrala Mitropolitană, Sfânta Liturghie Arhierească
- ora 18:00, Parcul Rozelor, Spectacol și joc de Rugă
Încing jocul de Rugă orchestra și dansatorii de la Ansamblul „Timișul”, însoțiți de soliștii Lioara Boșcu, Carmen Popovici-Dumbravă, Zorica Savu, Adrian Stanca, Dumitru Stoicănescu și Ramona Vița. Dirijor: Deian Galetin. Coregrafi: Maria Dudău-Topciov și Ciprian David
Sâmbătă, 16 septembrie 2023 - Ziua Minorităților
- ora 18:00, Parcul Rozelor
Ruga este, pentru comunități, un prilej de întâlnire cu cei dragi, care îți calcă pragul, în zi de sărbătoare. Astfel, în 16 septembrie, Parcul Rozelor va fi gazdă pentru ucraineni, nemți, unguri, sârbi, bulgari, evrei și alții. Invitați speciali: Urban Verbunk (Ungaria) și stegarii din Carpineto Romano (Italia).
Urban Verbunk promite o experiență artistică spectaculoasă, cu un mesaj extrem de puternic, dincolo de cuvinte. S-au făcut remarcați în lumea întreagă, prin spectacole atipice: dansuri folclorice maghiare, interpretate pe muzică de operă sau reinterpretate în cheie contemporană, așa cum este „Dansul elementelor", care va fi prezentat publicului timișorean. Un spectacol-semnal de alarmă, despre relația dintre Om și Pământ, care aduce pe scenă apă, foc, aer și pământ. Vor evolua pentru noi șapte dansatori acrobați, printre care și cel mai rapid dansator de coregrafie folclorică din lume, Ahmed Moussa.
Încă din Evul Mediu, în Carpineto se obișnuia să se organizeze turnee și jocuri ecvestre în cinstea Sfântului Augustin. Ca premiu, câștigătorului i se oferea o pânză colorată prețioasă, paliumul, pentru a fi fluturată în semn de victorie înaintea învinșilor. „Sbandieratori e Musici dei 7 Rioni Storici” sunt purtători ai acestui străvechi obicei, din dorința de a păstra vie tradiția artei drapelului, în toate formele ei de expresie: folclorice, tradiționale culturale și sportive.
Duminică, 17 septembrie 2023, Ruga Tinerilor
- ora 18:00, Parcul Rozelor - spectacol cu Ansamblul „Timișul” Tineret; poezie dialectală cu copiii de la Școala Gimnazială nr. 30 Timișoara; „Cântec, joc și grai străbun", cu laureații concursului omonim, organizat de Liceul de Artă „Ion Vidu” Timișoara. Seara se va încheia cu jocul de Rugă, însuflețit de talentații tineri soliști Alexandra Acs, Maria Bartulov, Ana-Gabriela Coțe, Dorinel Gavriluț-Pârvoni, Ana-Maria Moldovan, Georgiana Necșa, Bianca Opăriuc, Denisa Peia, Maria Șaptebani, Vlad Văcaru și Adonis Vojin (Serbia).