Ada Lupu Hausvater, managerul Teatrul Național din Timișoara: „Intenționăm ca și ediția 2015 să se desfășoare în două etape, cu precizarea că celor două module importante li se va adăuga și festivalul internațional «Art of Ageing»”.

Pentru ediția 2015 a Festivalului European al Spectacolului Timișoara (FEST) – Festivalul Dramaturgiei Românești (FDR), Naționalul timișorean a pregătit 17 povești care vor impresiona publicului timișorean. Evenimentul de amploare va avea loc în perioada 15 – 22 aprilie.
Selecția pentru, secțiunea dedicată spectacolului de teatru pe text românesc, FDR, a fost realizată de teatrologul Oana Borș. Ea a propus o panoramare a dramaturgiei naționale în spectacolul contemporan de teatru. Cei care au apreciat remarcabila selecție de anul trecut se vor reîntâlni cu spectacole care vorbesc despre marile teme ale societății românești a zilei de azi, FEST - FDR fiind, totodată, și un bun prilej de a fi „observatorul” în care se face teatrul autohton al momentului.
Din ediția 2015 a FEST – FDR fac parte autori importanți, de la Eugène Ionesco sau Teodor Mazilu la contemporani precum Saviana Stănescu, Mihaela Michailov, Gianina Cărbunariu și Peca Ștefan. Publicul va avea parte de spectacole de autor, în care postura auctorială se suprapune pe cea regizorală sau chiar interpretativă, cum ar fi cazul lui Mihai Măniuțiu,  Nona Ciobanu sau Radu Iacoban.  Nume de mare importanță ale culturii românești precum Tompa Gábor, Victor Ioan Frunză, Alexandru Dabija și Cătălin Ștefănescu compun selecția modulului FDR al FEST-FDR 2015.

„Ideea unui festival dedicat dramaturgiei românești a apărut în 1980. De trei ediții, evenimentul de amploare a devenit Festivalul European al Spectacolului Timișoara – Festivalul Dramaturgiei Românești. Astăzi, FEST–FDR se construiește în jurul a două dimensiuni culturale majore: componenta de dramaturgie românească (secțiunea FDR), într-un dialog direct, integrator cu modulul FEST, dedicat spectacolului de teatru internațional. Și mi se pare important de menționat că FEST-FDR este, alături de Festivalul «George Enescu», singurul festival din România inclus în rețeaua internațională «European Festivals Association». Intenționăm ca și ediția 2015 să se desfășoare în două etape, cu precizarea că celor două module importante li se va adăuga și festivalul internațional «Art of Ageing». Teatrul Național are, dincolo de misiunea sa culturală, o dimensiune civică și socială importantă. Devine ceea ce se numește un pol de dezoltare și, în egală măsură, își asumă un rol formator în acest sens. Acesta este principalul motiv pentru care spectacolele noastre vorbesc omului de astăzi, indiferent dacă sunt texte clasice sau contemporane”, declara Ada Lupu Hausvater, managerul Naționalului timișorean.
Lista spectacolelor propuse  pentru ediția 2015 a secțiunii FDR a FEST-FDR este următoarea: „Noul locatar”(de Eugène Ionesco, regia Tompa Gábor, Teatrul „Nottara”, București) — „Mobilă și durere” (de Teodor Mazilu, regia Victor Ioan Frunză, Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu”, București), „Amalia respiră adânc” (de Alina Nelega, regia Tudor Lucanu, Teatrul Național Cluj) „Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule?” (de Cătălin Ștefănescu după „Moromeții” , regia Alexandru Dabija, Teatrul ACT, București) „În trafic” (de Alina Nelega, Teatrul Național Târgu-Mureș, trupa „Liviu Rebreanu”) „Amintiri din epoca de școală” (de Mihaela Michailov,  Asociația ADO – Artă pentru Drepturile Omului, București), „Viața-i mai frumoasă după ce mori” (de Mihai Măniuțiu, regia Mihai Măniuțiu, Teatrul „Tomcsa Sándor”, Odorheiul Secuiesc), „De vânzare / For sale” (de Gianina Cărbunariu, regia Gianina Cărbunariu, Teatrul „Odeon”, București), „În parc” (de Radu Iacoban, regia Radu Iacoban, „Godot Café”-Teatru, București), „Copiii foametei. Mărturii” (de Alexei Vakulovski, regia Luminița Țâcu, Teatrul Național „Mihai Eminescu” Chișinău), „Viză de clown” (de Saviana Stănescu, regia Alexandru Mihail, Teatrul „Odeon”, București), „Cel ce închide noaptea” (de Nona Ciobanu, regia Nona Ciobanu, Teatrul Maghiar Cluj), „Organic” (de Saviana Stănescu, regia Andrei Măjeri, Teatrul Național București), „Sfântul din Sfântu Gheorghe” (de Peca Ștefan, regia Ana Mărgineanu, Teatrul „Andrei Mureșanu” Sfântu Gheorghe), „Produse domestice” (de Xandra Popescu, regia Ioana Păun, „Working Art Space and Production” (WASP), București), „Inside” (concept „PopUP Theatrics”, proiect internațional) și „Medio Monte” (performance Marian Ilea / Mircea Bochiş, regia Mihaela Panainte, Teatrul „Sala Mică”, Baia-Mare).
Alexandru Virgil STOICA
Foto: Adrian Pîclișan