Cultură

Interviu cu producătorul şi regizorul de film Tudor Giurgiu - DE CE EU?

„De ce eu?” a „pulsat, din nou, inima Banatului” – prin controversatul caz al fostului procuror Cristian Panait.
Tudor Giurgiu este inițiatorul Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF). A fost președinte al Societății Române de Televiziune (TVR), în perioada 2005-2007.  În 2011, el a primit premiul Academiei Europene de Film pentru cel mai bun scurt metraj cu „Superman, Spiderman sau Batman”, iar în anul următor a obținut premiul Publicului la Gala Gopo cu „Despre oameni și melci”. „De ce eu?” a fost selectat la secțiunea PANORAMA a Festivalului de la Berlin (Germania).

- Inițial, pelicula a avut numele „Cristian”. De ce ați dorit să îl schimbați?

-M-am tot gândit şi aveam de mult obsesia că titlul nu este suficient de comercial, că nu are rolul de cârlig. Am încercat n variante, mi-am întrebat prietenii. Până la urmă, Mihai Chirilov – colegul meu de la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) – m-a întrebat: „De ce nu încerci acest titlu, care se leagă de una dintre cele mai importante scene?” Mi-am zis că este unul bun pentru că ar putea vorbi despre fiecare dintre noi, despre momentele când avem o oglindă în faţă şi ne întrebăm: „De ce eu? De ce mi s-a întâmplat? De ce am suferit? De ce tocmai eu am fost acela?”

„Filmul vorbește, de fapt, despre morală, despre ce te defineşte ca om versus valorile sistemului, care – de cele mai multe ori – şefii lui vor să te convingă că tu nu ai dreptate”.

- Cum aţi ajuns să faceţi un film pornind de la cazul fostului procuror Cristian Panait, din cadrul Parchetului Curţii Supreme de Justiţiei?

- Cazul fostului procuror a venit la mine. Am citit foarte multe lucruri din ziare şi la acea vreme nu am intuit posibilitatea de a face un film, dar mi s-a părut mişcător, tragic şi m-a cutremurat. Am decupat multe articole şi, la un moment dat, ele au generat ceva. Voiam să fac un film care să vorbească despre mine (experienţa de la TVR) şi despre generaţia mea. Mi-am readus aminte de caz şi mi s a părut un „vehicul foarte bun” de a vorbi, de fapt, despre morală, despre ce te defineşte ca om versus valorile sistemului, care – de cele mai multe ori – şefii lui vor să te convingă că tu nu ai dreptate. În felul acesta am ajuns să fac filmul.

- Care au fost etapele documentării şi cât a durat?

- Noi ne-am documentat continuu, dar cu pauze mari. Din 2007 ne am întâlnit cu mătușa lui Panait și cu procuror Alexandru Lele, de la Oradea. Am citit mult şi am căutat pe internet. A fost un proces lung, dar cu întreruperi. Între timp, eu am mai făcut un film. Au fost momente de renunţare în care credeam că, de fapt, ştim prea puţin sau prea mult şi nu puteam să facem un film din cauza marelui flux de informaţii şi de documente. Aşa că, la un moment dat, am zis: „Ok. Gata, analizăm. Avem de făcut, totuşi, un scenariu de film”. Practic, au fost şapte ani de lucru, cu pauze.

- Aţi întâmpinat obstacole sau aţi fost vreodată ameninţat?

- Nu, nu, nu „ne-a întrebat nimeni de sănătate”. Noi am fost foarte liberi şi am putut să facem un film într un mod liniştit. Nu m-am aşteptat, credeam că va suscita mai mult interes. Din fericire, am fost lăsaţi să lucrăm.

„Nu cred că obstacolele te pot împiedica”.

- Dar cum aţi proceda în situaţia în care aţi fi ameninţat? Aţi renunţa la film?

- E greu să renunţi. De obicei – când te apuci de un film – mergi până la capăt. Nu cred că obstacolele te pot împiedica. Mergi până la capăt.

- Care este mesajul peliculei?

- Un film îl faci fără să ai, neapărat, un obiectiv. Vrei să spui o poveste. Pentru mine, asta a fost important, să spun povestea acestui om – chiar dacă a suferit modificări şi am intervenit asupra ei. Mi s-a părut una importantă despre România acelor ani, care, culmea, nu s-a schimbat foarte mult. Sunt situaţii asemănătoare dacă ne uităm la relaţiile dintre Serviciile Secrete, politică şi Justiţie. Este o realitate care, încă, ne macină.

- Conchide filmul faptul că Panait s-a sinucis?

- Fiecare pleacă acasă cu filmul pe care îl are în cap şi se gândeşte; omul este urmărit de propria interpretare.

- Dar dumneavoastră ce credeți?

- Eu cred că Panait s-a sinucis. Ştiu, am vorbit cu mătuşa lui. În realitate, a fost un moment dur. Atât ea, cât şi mama lui au încercat să-l oprească. L-au tras de la balustrada terasei, dar el s-a aruncat. A fost un moment crunt.

- Aţi menţionat mai devreme – când aţi fost pe scena Filarmonicii – ipoteza că Panait ar fi putut fi otrăvit. Cum o argumentați?

- Eu cred că, în mod clar, lui i-au fost administrate tot felul de medicamente, tot felul de prafuri.

- De către cine?

- De către şefii lui din Parchet, care îi cereau să se interneze. Cristian Panait nu voia şi atunci ei îi aduceau acasă medicamente, prafuri. Nu ştiu, intrăm în teoria conspiraţiilor. Nu am probe să dovedesc asta, dar ceva a fost în neregulă.

-Discutăm doar despre un thriller politic?

- Eu cred că filmul are o poziţie politică asumată şi nu mi-e frică. Pe de altă parte, el începe ca un thriller de această natură şi se finalizează ca o dramă psihologică.

„Banii obţinuţi finanţau, la acea vreme, campania electorală a Partidului Democrației Sociale România (PDSR), actualul Partid Social Democrat (PSD)”.

- Cum se defăşura contrabanda cu produse petroliere despre care ați menționat?

- Acolo era o întreagă mafie pentru că cineva spunea că tot ce se trafica în Bihor era de 15 ori mai mare, ca evaziune fiscală, faţă de ce s-a întâmplat în zona Clisurii Dunării. Pur şi simplu, se aducea benzină, ei o declarau la vamă (prezenţa semnului), dar nu se plătea taxă. Apoi, combustibilul era plimbat prin nu ştiu câte staţii de benzină, sub formă de facturare fictivă, de la o firmă-fantomă la alta. Toată operaţiunea era orchestrată de oamenii din Serviciile Secrete.

- Ştiţi ce politicieni au fost implicaţi?

- Banii obţinuţi finanţau, la acea vreme, campania electorală a Partidului Democrației Sociale România (PDSR), actualul Partid Social Democrat (PSD). Şi azi vedem afaceri similare, nu de contrabandă, care finanţează alte partide. Este o practică uzuală.

- Ce semnale aţi primit după premiera mondială la Festivalul de la Berlin (Germania)?

- A fost importantă lansarea de la Berlin pentru că este un festival mare, care cumva ajută orice film. El oferă, în special, o platformă internaţională şi o vizibilitate importantă. Filmul a ajuns să fie cerut la festivaluri internaţionale. Avem acum câteva prezenţe în Bulgaria, Germania, Croaţia şi Franţa. Sper să primim şi premii, în special pentru actorul principal Emilian Oprea, care a avut un mare rol.

- Putem afirma faptul că aţi avut rolul de detectiv. În orice anchetă apar şi elemente-surpriză. În cazul dumneavoastră?

- Noi ne-am ghidat după instinct, am tot încercat să căutăm. Au apărut tot felul de oameni la care nu ne-am aşteptat, de exemplu – foste iubite. Am avut mai multe piste şi am încercat să găsim oameni cu care să vorbim. Am discutat cu notari din comune de pe lângă Bucureşti. Ne duceam la ei, a fost extrem de greu, dar în acelaşi timp a fost important pentru mine să încerc să reconstitui puţin anturajul lui Panait, de pe vremea aia.

Pelicula lui Tudor Giurgiu, „radiografie a unei felii din România acelor ani”

- Care a fost reacţia familiei fostului procuror când le-aţi spus că vreţi să faceţi un film după cazul respectiv?

- Mătuşa lui a fost circumspectă, după care a căpătat încredere şi a înţeles că este un film important pentru ţară. Este un fel de „radiografie a unei felii din România acelor ani”. Mulţi spun că asemănările continuă. Mă bucur că mătuşa lui Panait a căpătat încredere şi că a fost de partea noastră.

- Cum vedeți situația actuală a Justiției din România?

- Oamenii cu care am vorbit, cei din sistem, îmi spun că, totuși, situația s-a îmbunătățit. Astăzi, un procuror de caz ar avea cu totul alt destin față de ceea ce s-a întâmplat cu Panait. Nu se mai poate întâmpla ceea ce a avut loc acum 13 ani. Cu toate astea, și azi numirile în Justiție se fac politic. Există presiuni și oameni care se satură de un anume mod de a face justiție, de ordine și de comenzi. Dacă ne uităm la lupta anticorupție vedem că apar efecte pozitive. Direcția Națională Anticorupție (DNA) își face treaba și nu ține cont de partide politice, simpatii sau alte chestii. Eu cred că este vorba despre o luptă ireversibilă.

„Filmul vorbește nu doar despre un om, ci despre o întreagă societate, Justiție și Servicii Secrete”.

- Este mai ușor să realizați un film pe baza unui subiect real sau pe baza unuia fictiv?

- Este foarte greu de zis pentru că fiecare film are povestea lui și pornește de la un anume material. Nu este deloc simplu, dar cred că proiectul a fost „piatră de încercare” deoarece nu vorbeam doar despre un om, ci despre o întreagă societate, Justiție și Servicii Secrete. Mi-a fost foarte greu și cred că DE CE EU? a fost cel mai dificil proiect. Am luat elemente din realitate precum oamenii din cazul Panait și i-am portretizat.

„Singur împotriva tuturor”

- Împreună cu HOTNEWS.RO și EXPERT FORUM (EFOR), echipa filmului a lansat Campania „Singur împotriva tuturor”. Cum veți proceda dacă mulți vor veni la dumneavoastră cu probleme legate de lupta împotriva presiunilor de orice tip, exercitate de către politicieni și nu numai?

- Ce putem face cu armele noastre și cu ce cred că suntem în stare este să purtăm discuții și să realizăm filmulețe cu ei. Vrem ca poveștile lor să devină cunoscute. Oamenii au nevoie de solidaritate. Cred că va trebui ca noi să mergem spre instituții, să facem sesizări, în locul lor – dacă și-au pierdut încrederea. Rolul ONG-urilor și al celor care sunt ca noi este acela de a provoca schimbări. Dacă un caz sau o poveste va fi nu doar popularizată și vom obține o schimbare, putem spune că este o victorie împotriva sistemului.

„Moartea lui Panait a fost un moment definitoriu în Justiția de după 1989, când era evident că politicul nu mai are cum să țină «mâinile» pe ea”.

- Ce oameni politici au primit invitația dumneavoastră de a participa la lansarea filmului? Ce v-au spus?

- Unii au venit, alții nu, dar mă bucur că domnul Traian Băsescu – fostul președinte al României – a fost prezent. În ultimii ani de mandat, în pofida unor greșeli, cred că, totuși, va rămâne în istorie în legătură cu principiile pe care tot timpul le-a spus: independența Justiției și lupta anticorupție. Domnul Băsescu a fost impresionat de film, a aplaudat la final și mi-a zis: „De aici a început totul” (moartea lui Panait). Practic, am spus-o și pe scenă, a fost un moment definitoriu în Justiția de după 1989, când era evident că politicul nu mai are cum să țină „mâinile” pe ea.

- Ce elemente ați dorit să scoateți în evidență?

- În mare parte, tot ce i s-a întâmplat fostului procurer Panait este o poveste reală. Am încercat să surprindem. Sigur că am schimbat personaje și am adăugat altele. Au fost secvențe inventate precum cele de la final sau legate de relația cu studenta Alina (Sore Mihalache). Am încercat să facem un melanj între elementele care țin de cazuistică și de evoluția reală a poveștii, care mi s-au părut importante pentru personaj.

- De ce l-ați ales pe Emilian Oprea pentru rolul principal?

- Pentru că el este un actor de film fabulos. Are un talent extraordinar și o expresivitate nemaipomenită. Emilian Oprea este un actor matur. Mă bucur că am descoperit un prieten, ne leagă foarte multe. A fost o experiență interesantă pentru amândoi. „De ce eu?” este primul lui film de lung metraj și a fost o filmare foarte dură deoarece apărea în secvențe pe care le-am filmat zilnic.

- Cum l-ați descoperit?

- L-am văzut la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, la spectacole regizate de Radu Afrim. Am văzut că are potențial și mi-am reamintit de el când a venit la casting. Mi s-a părut interesant că a venit cu „lumina din jurul ochilor” și am zis că el poate fi actorul principal.

- Spre finalul filmului ați filmat scena de pe balconul de unde Panait s-a sinucis.

- A fost foarte dur. Țin minte și acum momentele în care Emilian se apropia de acea balustradă și parcă își dădea drumul. Tot timpul îmi venea senzația să pun mâna pe el și să îl opresc. Ziua aceea a fost foarte intensă, deloc simplă, una emoționantă și foarte dură pentru toți care s-au implicat.

„Fie îl iubești, fie îl detești, dar nu te lasă indiferent”.

- Ce ar trebui să învețe publicul din filmul dumneavoastră?

- Eu cred că fiecare pleacă încărcat după vizionarea filmului. Fie îl iubești, fie îl detești, dar nu te lasă indiferent. Poveștile care vorbesc despre propria noastră viață, victoriile, eșecurile și compromisurile ne aduc aminte că este important să te uiți în interiorul tău. Filmul îți dă ocazia să cauți în tine printr-o poveste. Acesta este cel mai important lucru pe care îl putem obține prin intermediul peliculei. Fiecare ar putea trăi o experiență similară și vede „lumina proprie a experienței”. M-aș bucura dacă filmul „ar prinde” și am văzut că funcționează și pentru tineri, și pentru oamenii din sistem.

- Ați precizat ca publicul să asculte melodia de la finalul peliculei.

- Este o piesă la care țin foarte mult, semnată de Anda Călugăreanu, după poezia lui Nicolae Labiș – «Noi nu niciodată». Am găsit-o în timp ce lucram la scenariul filmului. Am auzit-o de atâtea ori încât mi-am spus că vreau musai ca piesa să apară în film. Mi se pare o piesă extraordinar de emoționantă pentru că vorbește despre generații, eșec, oameni care dispar foarte de tineri și este mare păcat.

Alexandru Virgil STOICA
Foto: Daniel Opriș