
„Leviatan”, în regia lui Andrei Zviaghințev, continuă seria de evenimente din cadrul proiectului „Filmul de zece”, lansată de Asociația „Pelicula Culturală”, în 2015. Cinefilii sunt invitați miercuri, 13 mai, de la ora 19:00, la Sala 2 a Naționalului Timișorean.
Premiat cu Globul de Aur și nominalizat la Oscar pentru „Cel mai bun film străin”, LEVIATAN a stârnit admirație printre critici și controverse în Rusia, unde a fost perceput de unii oficiali ai regimului lui Vladimir Putin drept un film „anti-rusesc”. În cinematografele rusești nu a rulat în forma originală, din cauza legii care interzice înjurăturile în spațiul public. Totodată, Ministrul Culturii, Vladimir Medinsky, a propus conceperea unor reguli care să împiedice proiecția și finanțarea de către stat a filmelor ce „defăimează cultura națională”. Pe de altă parte, a fost descris drept „capodoperă”, de ziarul „The Guardian” (Regatul Unit), și de alte mari publicații ale lumii.
„Pelicula Culturală s-a născut în 2012 din pasiunea pentru filmele europene și dragostea pentru Timișoara. Pentru a promova filmele bune pe care nu le putem vedea în cinematograf sau într-o cinematecă permanentă, și pentru a pune în valoare clădirile orașului cu istoria și povestile prea puțin cunoscute de publicul larg, am inițiat o serie de proiecții de film eveniment. Spunem proiecții-eveniment deoarece nu sunt simple vizionări, ci sunt mini-spectacole, în care își dau concursul filmul, clădirea, invitații speciali și bilete altfel. Toate acestea puse laolaltă, completate cu pasiune, entuziasm și un public frumos dau naștere unor seri magice, de neratat!”, transmit membrii Asociației „Pelicula Culturală”.
Andrei Zviaghințev și Oleg Neghin semnează scenariul inspirat de întâmplări reale din Rusia. Personajul principal este un mecanic (Alexei Serebriakov) dintr-un orășel situat în Peninsula Kola, în nord-vestul Rusiei, care îl înfruntă cu toate puterile sale pe primarul (Roman Madianov) care a pus ochii pe terenul său.
Proiectul „Filmul de zece”cuprinde pelicule actuale şi foarte bune, nominalizate sau câştigătoare la festivaluri internaţionale – care nu ajung altfel la Timişoara. „Leviatan” este unul dintre cele mai puternice filme lansate în 2014, a cărui recunoaștere a început la Festivalul de la Cannes, când a câștigat Premiul pentru scenariu.
„Ne dorim promovarea filmului european și a spațiului multicultural timișorean. Activitatea principală constă în organizarea de seri de film european în clădiri valoroase din punct de vedere cultural, architectural, istoric sau științific din Timişoara, spaţii care au ele însele o poveste, aducând un plus de valoare evenimentelor organizate. De asemenea, ne propunem să încurajăm responsabilitatea socială, intrarea la filmele proiectate făcându-se cu bilete inedite (jucării, bulbi de flori, prosoape, cearceafuri, rechizite care au fost donate ulterior în comunitate)”, mai spus membrii Asociației „Pelicula Culturală”.
Biletul la film costă 10 lei şi poate fi achiziţionat în Librăriile Cărtureşti sau la intrarea în sală, înainte de începerea proiecţiei, în limita a 200 de locuri disponibile.
Filmul este subtitrat în limba română.
„VooDoo Films” este distribuitorul oficial al filmului în România.
Alexandru Virgil STOICA

