Galeria PYGMALION a găzduit vernisajul expoziției „RE-VEDERE”, prima din cadrul celui mai amplu eveniment de artă contemporană al anului, „Timișoara Art Encounters”. „Festivalurile de artă de la începutul anilor ’90 în Timișoara. Mărturii ale celor trei festivaluri Stare Fără Titlu, Pământul și ZONA 1” este tema expoziției.
Prin intermediul unor materiale documentare, „RE-VEDERE” aduce în vizor „Stare Fără Titlu”, expoziție inițiată de Sorin Vreme în 1991, „Pământul” - curator Ileana Pintilie, din 1992, şi primul festival ZONA, din 1993.
„«RE-VEDERE» este o expoziție-semnal pentru întregul eveniment din octombrie (prima ediție a bienalei «Timișoara Art Encounters» – n.r.) și își propune să readucă în memoria publicului timișorean practicile artistice și seria de festivaluri organizate la începutul anilor ʿ90 în oraș”, a spus directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, Sorin Predescu. 
La vernisaj au participat și curatorii Nathalie Hoyos și Rainald Schumacher, prilej pentru o primă întâlnire a mediului artistic și a publicului timișorean cu cei doi.
„Speaking to Europe from Europe” (Zona 1, 1993, Performance – Teodor Graur) și „Encounter with the Unknown” (Zona 1, 1993, Performance și instalație – Suzana Fântânariu) fac parte din expoziția așezată pe simezele galeriei.
„Timișoara Art Encounters” va avea loc în perioada 3 octombrie-31 octombrie 2015.
Expoziția poate fi vizitată până pe 17 iunie 2015.
Alexandru Virgil STOICA