Expoziția „Utopie și cercetare. Grupurile experimentale timișorene 111 și Sigma (1966-1981)” se deschide la Muzeul Național de Artă Timișoara, un eveniment aniversar care recontextualizează un moment de referință în istoria mișcării artistice timișorene. Expoziția va putea fi vizitată începând cu data de 27 decembrie 2024, în Galeria Paul Neagu, de la etajul II al Palatului Baroc.
Expoziția marchează 55 de ani de la înființarea grupului Sigma și își propune recontextualizarea unui moment exemplar din istoria recentă a mișcării artistice timișorene, punând în valoare creația artiștilor ce au constituit grupul 111 (Ștefan Bertalan, Roman Cotoșman, Constantin Flondor) și, ulterior, grupul Sigma (Ștefan Bertalan, Constantin Flondor, Doru Tulcan, Ion Gaita, Rusu Elisei și matematicianul Lucian Codreanu). Prin activitatea lor artistică, recunoscută național și internațional, dar și prin activitatea pedagogică, membrii acestor două grupări au făcut istorie în perioada anilor 1960-1980 și ulterior, influențând generații întregi de tineri plasticieni și arhitecți.
Conceptul curatorial pune într-o lumină nouă originalitatea celor două grupuri timișorene, dedicate cercetării vizuale și experimentului artistic, dominate de un puternic caracter interdisciplinar și intermedial. Interesați de cele mai noi teorii artistice și științifice puse în circulație în diferite domenii de cercetare - bionică, psihologia formei, cibernetică, informatică sau structuralism, artiștii celor două grupuri au imaginat proiecte vizuale îmbinând structuri inovatoare din punct de vedere formal cu dezideratul de a le integra în spațiul urban. Turnul informațional, un proiect care transpus în realitate ar fi trebuit să devină un punct nodal în centrul orașului Timișoara și să difuzeze electronic cele mai recente știri și informații, a rămas doar o utopie.
Astfel, expoziția „Utopie și cercetare. Grupurile experimentale timișorene 111 și Sigma (1965-1981)” aduce în fața publicului lucrări semnificative din colecția Muzeului Național de Artă din Timișoara, dar și lucrări mai puțin cunoscute, prezentate acum într-o expunere coerentă și integratoare, beneficiind de un design expozițional special, conceput de arhitectul Radu Mihăilescu. În expoziție se regăsesc o serie de video-interviuri cu artiștii, realizate de Ileana Pintilie și Grațian Gâldău.
Principalul finanțator al expoziției este Consiliul Județean Timiș. Evenimentul expozițional se bucură și de sprijinul financiar al sponsorilor.