
Vara s-a terminat, așa că evenimentele TGST abia acum (re)încep.
„Ne pregătim să plecăm în Germania, la Stuttgart, cu spectacolui Sidy Thal scris de Thomas Perle și Clemens Bechtel, și regizat de Clemens Bechtel. Producția multilingvă, care a fost creată în colaborare cu Teatrul Evreiesc de Stat București, va avea două reprezentații la Theaterhaus Stuttgart, în 16 și 17 septembrie, de la ora 20, respectiv ora 19.30”, anunță reprezentanții instituției. Deplasarea a fost posibilă prin colaborarea cu Institutul Cultural Român.
„Acum a venit timpul să vă spunem care sunt primele premiere ale noului sezon – atenție, datele lor vor fi anunțate în curând! Întâi ne vedem la Heidi de Johanna Spyri. Împreună cu îndrăgita fetiță și prietenii ei, vom urca pe munți, vom călători la oraș și vom învăța cum să ne descurcăm chiar și în situații dificile, toate în cadrul unui spectacol pentru copii, care se adresează și adulților. În continuare, vom pune în scenă Penthesilea. Un recviem de Nino Haratischwili. Textul explorează istoria Războiul troian, istoric și mitologic, care a marcat trecutul și prezentul, literatura și cultura europeană. Pornind de la miturile despre regina amazoană Penthesilea, această producție va oferi interpretări și perspective moderne și psihologice evenimentelor antice”, mai anunță TGST.
Până atunci, suntem așteptați la spectacolele lunii septembrie și octombrie. Biletele early bird ale lunii octombrie s-au pus deja în vânzare. Până în 24 septembrie puteți prinde cele mai bune locuri la reprezentațiile din octombrie la prețul de doar 15 lei. Între magia lui Márquez, tensiunea lui Zeller și șocul lui Schwab — fiecare spectacol e o experiență care te schimbă. Pe teatrulgerman.ro se găsesc informații complete despre producții, distribuții și bilete.

