Criticul de artă János Szekernyés, președintele UAP – filiala Timișoara: „Expoziția, prin lucrările realizate de artiști, cu multă inspirație, tărie sufletească și pricepere, aduce un omagiu trecutului, prezentului și viitorului Timișoarei”

„Nu judecați ca să nu fiți judecați” (Linda-Saskia Menczel, bronz pe granit), „Spre mântuiea noastră” (Mihai Teodor Olteanu, acril pe pânză) și „Opere II” (tehnică digitală) sunt doar câteva dintre creațiile expoziției „Timișoara, de la reședința regală, la capitala culturală a Europei”. Vernisajul a avut loc la Galeria „Helios” și a fost deschis de criticul de artă János Szekernyés, președintele UAP – filiala Timișoara, care a reamintit amănunte despre renumita Cetate Timișoara. Peste 50 de artiști bănățeni sunt implicați în expoziția ce poate fi vizitată și la Galeria Primăriei.

Impresiile creatorilor de frumos, cunoștințele istorice și aspectele cotidiene au reprezentat surse de inspirație pentru expoziție, precum și plimbările pe malurile Begăi. 

„De patru-cinci ani, în fiecare vară, în perioada Zilei Timișoarei, Uniunea Artiștilor Plastici – filiala locală, organizează o expoziție pe tema orașului. Vorbind de această ambiție, în acest an, vernisajul l-am dedicat unui eveniment deosebit din istoria localității. Este vorba despre faptul că, în urmă cu 700 de ani,  contele Carol de Anjou – regele Ungariei – și-a mutat reședința în orașul Timișoara, care era o fortificație puternică. Astfel, s-au pus bazele orașului ce a devenit unul baroc. Timișoara este orașul cel mai urban, cel mai puternic din punct de vedere arhitectonic și urbanistic. Expoziția, prin lucrările realizate de artiști, cu multă inspirație, tărie sufletească și pricepere, aduce un omagiu trecutului, prezentului și viitorului Timișoarei, personalităților care i-au mascat destinat, precum și cetățenilor care au contribuit la dezvoltarea orașului, a frumuseții așezării. Evenimentul reprezintă diferite generații și orientări artistice. Artiștii au imortalizat frumusețile orașului”, a spus, în deschiderea expoziției, președintele UAP – filiala Timișoara, criticul de artă János Szekernyés.

Toate creațiile vor fi cuprinse într-un catalog. 

„Timișoara, de la reședința regală la capitala culturală a Europei” poate fi vizitată până pe 3 august, atât la Galeria „Helios”, cât și la Galeria Primăriei (bulevardul Mihai Eminescu nr. 3). Pentru cel de-al doilea spațiu destinat artei, iubitorii de artă vizuală o pot vizita între orele 9-17, în zilele lucrătoare. 

Alexandru Virgil STOICA