Este binecunoscut că, în numeroase comune din Banatul istoric, sunt multe comune cu biserici care poartă hramul Adormirea Maicii Domnului. Printre ele se numără şi Becicherecu Mic, localitate care şi-a sărbătorit Ruga satului de Sfânta Maria Mare, cum mai este cunoscută în popor această sărbătoare. Astfel, pentru locuitorii comunei Becicherecu Mic, Ruga a însemnat trei zile de petreceri, muzică bună şi pe toate gusturile, dar şi competiţii sportive intrate deja în tradiţia locului.

Manifestările ocazionate de sărbătorirea Hramului Bisericii Ortodoxe Române din Becicherecu Mic au început, în acest an, în ziua de 14 august. Naşii Rugii, Raimond Ovidiu Rusu, primarul localităţii, împreună cu soţia Camelia şi fiica Alexia, i-au invitat pe consăteni încă de vineri la petrecere. Pe scena amplasată la Căminul Cultural au evoluat Ioan Dragomir (Papu) şi Andreea Voica, acompaniaţi de formaţia condusă de Deian Galetin.

După ce, în urmă cu trei ani, la Ruga de la Becicherecu Mic a cântat Nicoleta Voica, una dintre doamnele cântecului popular din Banat, iată că anul acesta fiica ei, Andreea, a fost în mijlocul locuitorilor comunei. Iar aşteptările au meritat, pentru că Andreea Voica a susţinut un recital de înaltă ţinută artistică. 

Oamenii au încins hore şi brâuri, jocuri de doi şi sârbe, pe muzica solistei şi a orchestrei, răsplătind strădania tinerei şi talentatei cântăreţe.

Ziua de sâmbătă, 15 august, praznicul Adormirii Maicii Domnului, a fost întâmpinată de comunitatea din Becicherecu Mic după datină. Oamenii s-au pregătit cum se cuvine pentru această zi, localitatea a strălucit de curăţenie, iar orele până când avea să înceapă slujba de la biserică au trecut cu repeziciune.

Cu mic, cu mare, copii, tineri, adulţi şi vârstnici s-au îndreptat spre sfântul lăcaş de cult, pentru a lua parte la serviciul religios. Biserica i-a întâmpinat cu uşile deschise şi în plin proces de refacere a picturilor. Aşa cum afirma, ulterior, Raimond Ovidiu Rusu, se speră ca până la Ruga de anul viitor picturile să fie finalizate şi, astfel, să se încheie lucrările de restaurare completă a Sfintei Biserici.

Slujba de Rugă a fost urmărită, din interiorul bisericii, dar şi de afară, din curte, de zeci de enoriaşi, printre ei numărându-se şi membrii ansamblurilor folclorice din comună, îmbrăcaţi în straie populare româneşti şi sârbeşti. Preotul paroh al Bisericii Ortodoxe Române din Becicherecu Mic, Ioan Jurji, a oficiat slujba alături de  preot dr. Nicolae Belean, preotul Dumitru Ilie, preotul Nicolae Dorin Jurji, preot Vasile Bica, preotul Floria Gaşpar, şi parohul Bisericii Ortodoxe Sârbe, preotul Milan Miocovici.

La finalul slujbei, enoriaşii au înconjurat biserica iar apoi afară, în curte, au fost sfinţiţi şi împărţiţi participanţilor tradiţionalii colaci de Rugă.

Raimond Ovidiu Rusu s-a adresat celor prezenţi, mulţumindu-le locuitorilor din Becicherecu Mic că sunt, şi în acest an, alături, indiferent de naţionalitate şi religie, la acest moment important pentru comunitate în ansamblul său. Domnia sa a spus că, având ca şi până acum sprijinul întregii localităţi, va reuşi, până la anul, să-şi onoreze promisiunile cu care a venit în faţa oamenilor în anul 2012, când a fost ales primar. El nu a uitat să ureze „La mulţi ani” tuturor locuitorilor comunei care poartă numele de Maria, Marin şi omonimele acestora.

După datină, Biserica a oferit naşilor Rugii din acest an o icoană reprezentând pe Maica Domnului cu pruncul, o copie după o icoană făcătoare de minuni, menită a veghea asupra familiei Rusu. De asemenea, o icoană i-a dăruit preotul Ioan Jurji şi lui Dumitru Prohap, pentru a-i fi sprijin sufletesc, dar şi ca recunoştinţă pentru apropierea sa de sfânta biserică.

După momentul emoţionant de la Biserica Ortodoxă Română din Becicherecu Mic, oamenii s-au îndreptat spre platoul Căminului Cultural, acolo unde urma să se desfăşoare partea laică a zilei de Rugă.

În deschidere au evoluat Ansamblul „Izvoraşul”, coordonat de Anca Ezaru, şi „Sveti Nikola”, coordonat de Marko Brankov şi Nada Nikolin, precum şi tânărul saxofonist Vlăduţ Florea.

După momentul introductiv, a urmat Jocul Rugii, în care s-au prins, alături de naşii Rugii şi membrii ansamblurilor artistice, şi mulţi dintre participanţii la eveniment.

Pe scenă a urcat apoi solista de muzică populară bănăţeană Margareta Drăgan, care a interpretat o serie de brâuri.

În acest timp, lângă scenă, o mulţime de locuitori din Becicherecu Mic au format o adevărată coadă pentru a se fotografia alături de invitatul principal al Rugii din acest an, Văru Săndel, cel care s-a aflat pentru prima dată în comuna Becicherecu Mic. Om de spectacol, mereu pus pe glume, prietenos cu fiecare dintre cei cu care a interacţionat, Văru Săndel a făcut un spectacol pe cinste, care a antrenat aproape întreaga suflare prezentă la Rugă. Interpretul, care şi-a „condimentat” fiecare melodie cu câte o glumă rostită în grai ardelenesc, a coborât în mijlocul locuitorilor din Becicherecu Mic, a cântat şi a jucat împreună cu ei.

Petrecerea a continuat la aceleaşi cote până târziu în noapte, fiind întreruptă doar de spectaculosul foc de artificii.

Pescuitul şi fotbalul, activităţi tradiţionale de Rugă

A devenit, deja, tradiţie ca de Rugă să se organizeze competiţii sportive. Şi anul acesta, duminică, 16 august, dis-de-dimineaţă, câteva zeci de pescari amatori, dar împătimiţi, au luat drumul Bălţii Bujorul, unde s-a desfăşurat cea de-a IV-a ediţie a Cupei Rugii. Şi-au tras la sorţi locurile de pescuit, iar apoi au întins firele, în aşteptarea capturilor. Şi chiar au fost capturi frumoase anul acesta, câţiva crapi de peste două kilograme intrând în mincioagele pescarilor. Pe margine, sub atenta îndrumare a viceprimarului Adrian-Silviu Gherasim, s-au pregătit grătarele. Pentru că pescuitul este o activitate solicitantă uneori, participanţii la concurs au fost apoi serviţi cu răcoritoare, peşte la grătar şi mititei. Cupa Rugii la pescuit şi-a desemnat următorii câştigători: locul I – Viorel Petrovici; locul II – Alin Staicu; locul III – Dumitru Tudor; Miss – Denisa şi Maria Băicoianu.

La prânz, „acţiunea” s-a mutat pe Strada Stufului, la Pensiunea UGH Prest Serv, acolo unde s-a desfăşurat ediţia a VIII-a a Cupei Rugii la minifotbal. Gheorghe Ungureanu, patronul pensiunii, şi-a aşteptat aşa cum se cuvine oaspeţii, care nu au dus lipsă de nimic. Canicula a fost ostoită cu un suc sau bere rece, iar cei care au dorit au putut gusta preparate la grătar. Întrecerea „acerbă” între cele opt echipe participante s-a încheiat astfel: locul I – Maracana; locul II – Braziliana; locul III – Dudeştii Noi. Pe teren am asistat la partide încinse la fel ca şi aerul din acea duminică de august, însă disputate într-un fair-play desăvârşit.

Ziua s-a încheiat din nou pe platoul de la Căminul Cultural, unde pe scenă a urcat DJ Vasile.

Anton BORBELY