La Galeria „Helios” a fost inaugurată expoziția „Labirint în timp”, ce aparține artistei plastice Ana D. Hoble, membră a Uniunii Artiștilor Plastici din Timișoara.
Expoziția poate fi structurată în trei secțiuni: una care are la bază tapiseria, alta se bazează pe imprimeuri, iar ultima, pe pictură.
Tapiseria este lucrată în fir acrilic sau în lână, iar imprimeurile sunt lucrate în tehnica batik. Picturile prezente în expoziție aparțin diferitelor perioade de creație ale artistei și sunt realizate în ulei pe pânză sau în acrilic.

Moderatorul vernisajului a fost maestrul Sorin Nicodim, cuvântul de inaugurare a expoziției aparținând lect. univ. dr. Gabriel Kelemen, distinsul critic de artă rostind, printre altele, despre expoziție: „Aceste lucrări sunt inspirate din mișcare, din coloană, există bolta, există violet. Acest violet este teribil de greu de fotografiat. O felicit că a reușit să ne aducă aici să-i vedem violetul vibrând în toată plenitudinea lui cromatică, o anumită lume care este redată pe o axă simetrică”.
Expoziția poate fi vizitată până în data de 17 septembrie.
Cornel SERACIN


