
În urmă cu aproape 160 de ani, treisprezece compozitori italieni au scris împreună un Requiem în memoria lui Gioachino Rossini, una dintre figurile emblematice ale muzicii europene și cel mai celebru compozitor italian al vremii. Lucrarea a fost finalizată, pregătită pentru premieră și apoi... nu s-a mai cântat.
Destinată unei interpretări comemorative la Bologna, în 1869, Messa per Rossini a rămas uitată în arhive mai bine de un secol. Abia în 1988, după redescoperirea manuscrisului și reconstituirea partiturii, publicul a putut asculta pentru prima dată această impresionantă creație colectivă.
Dacă lumea muzicală a trebuit să aștepte peste 120 de ani pentru a descoperi lucrarea, România a așteptat 160 de ani. Vineri, 26 iunie 2026, Messa per Rossini va răsuna pentru prima dată în țara noastră, într-un concert extraordinar care încheie Stagiunea 2025–2026 a Filarmonicii Banatul Timișoara.
Sub bagheta lui Gabriel Bebeșelea, publicul timișorean va avea ocazia să descopere această fascinantă pagină din istoria muzicii europene, vineri, 26 iunie 2026, de la ora 19:00, la Sala Capitol, în interpretarea Orchestrei și Corului Filarmonicii Banatul Timișoara și a soliștilor Sara Duchovnay – soprană, Lilia Istratii – mezzosoprană, John Irvin – tenor, Sergiu Garabajii – bariton și Alin Anca – bas.
Concertul din 26 iunie 2026 închide unul dintre parcursurile artistice începute la Timișoara în anul în care orașul a fost Capitală Europeană a Culturii. Alături de Gabriel Bebeșelea, Filarmonica Banatul Timișoara a adus de atunci în fața publicului proiecte de referință gândite să continue dincolo de 2023. În acest context, prezentarea în premieră în România a lucrării Messa per Rossini capătă o semnificație aparte, închizând simbolic un cerc deschis în urmă cu trei ani.
Biletele sunt disponibile online și la casieria Filarmonicii.

