
Expoziția grupului NOIMA – Ciprian Bodea, Dan Gherman, Cosmin Frunteș, Andrei Rosetti și Sorin Scurtulescu, „Index of absence”, curatoriată de Mirela Stoeac-Vlăduți, la galeria de artă contemporană META Spațiu din Timișoara (Bd. Mihai Viteazu nr. 1) este deschisă pentru vizitare până în data de 31 iulie 2026. Această expoziție face parte din programul cultural multianual ENGAGE ∈ | ∉, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).
Conceptul expoziției „Index of absence” pornește de la noțiunea semiotică de „index" — semnul care păstrează urmele unui gest, ale unei prezențe sau ale unui contact trecut — și explorează felul în care memoria, absența și urmele lăsate de experiențe pot fi transpuse vizual prin pictură, desen și obiect. În cadrul acesteia, artiștii Ciprian Bodea, Dan Gherman, Cosmin Frunteș, Andrei Rosetti și Sorin Scurtulescu, membri ai grupului NOIMA, prezintă propriile practici artistice distincte, de la pictură la obiect, instalații land-art, performance și fotografie, precum și practici colective de creație, bazate pe dialog și experiment.
În paralel, echipa META Spațiu lucrează intens la noul program de toamnă, care se va lansa în luna septembrie și va aduce noi expoziții, artiști români și internaționali, precum și programe culturale și evenimente dedicate publicului de toate vârstele.

