
În perioada 5-9 august, Consiliul Județean Timiș, în colaborare cu Uniunea Autorilor și Realizatorilor de Film din România (UARF) organizează prima ediție a Festivalului de Film Românesc, un eveniment dedicat cinematografiei românești și iubitorilor de film de toate vârstele.
Timp de cinci seri, Bastionul Maria Theresia devine un cinematograf în aer liber, unde publicul va putea redescoperi filme clasice care au scris istorie, dar și producții românești recente, apreciate de public și critici.
Evenimentul are loc în curtea Bastionului Maria Thereseia, intrarea este liberă, filmele încep la ora 20,30, iar programul pentru copii la ora 18,30.
Programul este următorul:
-5 august - „Astă-seară dansăm în familie” (1972)
-6 august - „Nea Mărin miliardar” (1979)
-7 august - „Retreat Vama Veche” (2024)
-8 august - „Omul fără linia vieții” (2023)
-9 august - „Maria, Regina României” (2019)
În cadrul programului special pentru copii, vor putea fi vizionate: „Dumbrava minunată” (1980) - 8 august și „De-aș fi... Harap Alb” (1965) - 9 august.

