
Uniunea Sârbilor din România, cu sprijinul financiar al Consililui Județean Timiș, prin programul TimCultura 2026 al Departamentului de Relații Interetnice, organizează, în 5 septembrie, Festivalul folclorului „Maratonul dansului popular sârbesc”, ajuns la ediția jubiliară, a XXX-a.
Evenimentul va avea loc în Piața Libertății din Timișoara și va reuni ansambluri folclorice care își desfășoară activitatea sub egida Uniunii Sârbilor din România, din localitățile: Deta, Peciu Nou, Sânmartinul Sârbesc, Sânnicolau Mare, Sânpetru Mare, Arad, Stanciova, Diniaș, Moldova Veche, Socol, Radimna, Liubcova, Svinița și Timișoara.
În intervalul orar 16:20-16:55 va avea loc parada portului popular sârbesc, pe traseul: Piața Unirii - Piața Libertății – Piața Operei – Piața Libertății.

La ora 17, în Piața Libertății va avea loc deschiderea expoziției de artizanat la standurile organizate de asociațiile de femei ale Uniunii Sârbilor din România, expoziție dedicată tradițiilor, meșteșugurilor și patrimoniului cultural sârbesc.
Tot la ora 17, un moment special îl reprezintă transmisiunea în direct a emisiunii în limba sârbă a postului Radio Timișoara, cu prilejul aniversării a 70 de ani de la înființarea postului Radio Timișoara.
De la ora 18 începe maratonul propriu-zis. Ediția din acest an își propune un program bogat, dedicat păstrării și promovării culturii, folclorului, tradițiilor și identității sârbilor din România. Pe scenă vor evolua 16 ansambluri folclorice care își desfășoară activitatea în cadrul Uniunii Sârbilor din România, prezentând, prin dans, cântec și port popular, bogăția și diversitatea patrimoniului folcloric sârbesc.

