Miercuri, 14 mai, la ora 15, la Cafe Text, din incinta Bastionului, spațiul Bibliotecii Județene, va avea loc lansarea unui volum semnat de regretatul jurnalist, reprezentant al societății civile și om politic George Șerban. Volumul este structurat pe mai multe capitole, unul dintre acestea cuprinzând activitatea sa de jurnalist, reflectată prin articolele pe care acesta le-a semnat în ziarul „Timișoara”. Un alt capitol este cel privind activitatea civică a lui George Șerban, adică Proclamația de la Timișoara și ecourile pe care aceasta le-a avut la vremea respectivă. Activitatea politică este un alt capitol al cărții, în cadrul acestuia fiind cuprinse inițiativele legislative în perioada în care a fost parlamentar de Timiș. Printre acestea se numără proiectul instituirii Zilei Naționale a Solidarității Împotriva Dictaturii, aprobat de Parlamentul României, astfel că, în fiecare an, în 16 decembrie, se serbează această zi, în memoria curajului cu care timișorenii s-au ridicat, în 1989, împotriva regimului totalitar comunist.
Un alt capitol cuprinde câteva fragmente din romanul politic „Somnul”, publicat în anul 1983 și retras din librării și biblioteci la puțină vreme de la apariție, fiind considerat de către cenzură ca fiind prea critic la adresa regimului ceaușist.
Și tot din cauza cenzurii, George Șerban nu a putut publica nici volumul „Iachtul”, însă fragmente din acesta sunt cuprinse în „Nu cedați!”.
Apărut la Editura Waldpress și Logos Consulting, cu o co-finanțare din partea Consiliului Județean Timiș, volumul „Nu cedați!” va fi distribuit, în mod gratuit, celor care vor fi prezenți la lansarea de miercuri. (A. BORBELY)