Concertul „Culori”, susținut de Amalia Gaiță și Teo Milea, a deschis porțile Săptămânii Artelor Timișorene, la Grădina de Vară „Capitol” a Filarmonicii Banatul. Peste o mie de timișoreni au participat la acest spectacol. „Concertul «Culori» a strâns cel mai numeros public pe care l-am avut vreodată la recitalurile noastre. Ne-am făcut prieteni noi, am primit o mulțime de reacții pozitive din partea oamenilor și ne bucurăm că mesajul și muzica noastră au ajuns în sufletul lor. Alături de ceea ce ne dorim să transmitem prin creațiile noastre, am dorit sincer să susținem Timișoara în competiția pentru Capitală Culturală Europeană, din 2021. În piesele noastre, fiecare gând, fiecare sentiment poate fi tradus printr-o culoare, printr-un miros, printr-o amintire. Stările pe care le transmitem prin compozițiile noastre nu se rezumă la trăiri de moment, ci merg în adâncul construcției umane.
Ne-am apropiat de oameni și ei de noi într-un mod foarte natural, le observam în timpul concertului atenția și interesul pentru muzica noastră. Comunicarea cu ei a venit de la sine. A fost o seară pe care cu siguranță nu o vom uita”, a mărturisit  solista Amalia Gaiță.
Teo Milea și Amalia Gaiță au purtat tricouri cu mesaje de susţinere a candidaturii Timişoarei pentru titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021. O nouă piesă, intitulată „Culori”, a fost prezentată, în premieră, publicului care a participat la concert.
„Puneți preț pe ceea ce aveți în oraș și dați-le crez celor ce știu să-și facă meseria. Nu peste mult timp se vor culege roadele! «Culori» este o viziune tânără a unui spectacol care nu ține cont de vârstă, sex, religie, pregătire sau culoarea pielii. Bucuria cu care am scris piesele cred că este emanată în timpul concertului, iar liniile și cuvintele simple, dar atent așezate, dau fiecărui personaj din public o stare în culoarea preferată. Publicul timișorean este un public educat care, atunci când se așează pe locul din sală, știe la ce a venit. Este publicul care vine la concert cu temele făcute. Faptul că am avut plină Grădina de Vară a Filarmonicii Banatul îmi garantează că acest evenimet a fost cheia de succes a Festivalului Artelor. Pentru că Timișoara este un oraș plin de tineri care sunt avizi după cultură și după tot ce este nou, acest festival s-a potrivit ca o «mănușă» pentru începutul lunii iunie. Tema «Culorilor» sunteți VOI și NOI, ne inspirăm din viața reală de zi cu zi și ne povestim în cuvinte, pe note muzicale, stările colorate”, a mărturisit artistul Teo Milea. La sfârșitul concertului „Culori”, cei doi artiști au oferit fanilor autografe și cd-uri cu melodiile lor.
Alexandru Virgil STOICA

Redactor: Cum apreciaţi Festivalul Artelor Timișorene?

Amalia Gaiţă: E o idee foarte binevenită, întruneşte foarte multe aripi din zona artelor, de la teatru la dans contemporan, la muzică, pictură. Nu poate decât să ajute oraşul nostru să crească şi să avem o direcţie cât se poate de constructivă în viitor.
Teo Milea: Cred că, prin acest festival, apar pe scenă valori locale, dar apar și viitoare valori, care sunt încă nedescoperite şi pe care publicul le creditează, pentru că, mai devreme sau mai târziu, cel mai mare judecător este publicul. Dacă publicul te aclamă la scenă deschisă, înseamnă că ceea ce faci e foarte bine. Dacă publicul nu-ţi vine la concerte, înseamnă că poate lucrurile nu sunt atât de «în cărţi» cum ţi-ai dori să fie. Aşadar, un festival bine conceput, bine structurat, bine gândit, bine organizat nu poate decât să dea plus valoare oraşului şi comunităţii oraşului.

Redactor: Veţi mai participa şi la un alt festival de acest fel, dacă veţi fi solicitaţi, în cadrul competiţiei „Timişoara Capitală Cultural Europeană 2021”?

Amalia Gaiţă: Da, cu siguranţă! Noi chiar promovăm ideea asta şi am zis, clar şi răspicat, chiar şi prin tricourile pe care le-am purtat şi prin mesajele noastre, că susţinem proiectul, chiar credem în oraşul nostru, ne simţim foarte bine atunci când cântăm acasă, comunicăm excelent cu publicul, oamenii sunt aproape de noi, sunt deschişi, aşa că, cu tot dragul, o să participăm şi pe viitor la asemenea proiecte.
Teo Milea: Să poţi să reprezinţi oraşul şi să ieşi în faţa a 1.200 de oameni să spui, cum e în cazul meu, care nu sunt născut în Timişoara, dar mă declar timişorean, pentru că tot ce am scris, am scris în acest oraş, pentru publicul acesta al oraşului de pe Bega, pentru mine e un lucru genial, fantastic. Să ai credit din partea oamenilor cu care stai de poveşti la colţ la pâine sau la o cafea sau la te miri unde, pentru că, oarecum, prin ceea ce facem, reuşim să demontăm mitul că nimeni nu-i profet la el acasă. Iată că lucrurile par să fie puţin diferite. Reuşim să strângem, pentru că ne mobilizăm, mobilizăm lumea, am reuşit să mobilizăm peste 100 de tineri să vină cu mesajul „Timişoara 2021”, să pot să văd şi să trăiesc într-o Timişoară a anului 2021, care va fi Capitală Culturală Europeană, pentru mine, acesta e un vis care sper să devină realitate; şi, da, ştiu că, peste 50 de ani, când o să le povestesc nepoţilor şi o să zică, „bunicul a cântat în perioada anilor, la Timişoara Capitală Culturală”, pot să zic, da, chiar am făcut asta şi am fost primii care am făcut primul pas în faţa publicului să spunem că noi susţinem, fără ca nimeni să vină să ne ceară să susţinem acest minunat proiect. E o datorie a cetăţeanului timişorean să-şi susţină vatra.

Redactor: Ce vă inspiră atunci când compuneţi piesele?

Teo Milea: Toate se întâmplă pe baza unei stări, întotdeauna am avut o colaborare excelentă cu Amalia. Eu pun o piesă pe pian, apare un text, apare o linie melodică, lucrăm să cizelăm ceea ce ne-ar conveni să sune „mai bine” şi ”şi mai bine”. La noi, dacă la o piesă tema principală nu e gata în 10 minute, gata, o abandonăm, pentru că timpul e prea scurt... La noi e o chestie spontană. Piesa „Fără nume” a fost făcută cu două ore înainte de un concert, de aia piesa nu are nume. Înainte de a începe concertul, Amalia încă mai scria, când a ajuns la locaţia unde trebuia să o cântăm în premieră.
Ne inspiră oamenii, tot ceea ce ne înconjoară, faptul că trăim într-o civilizaţie urbană, faptul că vedem toate clasele sociale, toate clasele umane, ne folosim de tot ceea ce vedem.
Amalia Gaiţă: Orice scriem, orice compunem vine foarte natural, se inspiră din realitate, nu e nimic forţat. La noi tot timpul lucrurile au fost foarte naturale. Dacă avem o idee, ne asigurăm că celălalt trebuie să afle rapid de ea şi o punem în aplicare. Ce vedem în jur ne inspiră, oamenii, poveştile lor, toate emoţiile sunt foarte sincere, foarte directe, foarte deschise.

Redactor: Puteţi reuni sub cupola muzicii voastre toate clasele sociale?

Teo Milea: După cum s-a putut observa, la concertul nostru au fost prezenţi spectatori din toate clasele sociale. Şi cei care, poate, sunt mai puţin potenţi financiar, cât şi oameni potenţi financiar. Ce reuşim noi să facem, pentru că încercarea a luat final de mult, ceea ce reuşim noi să facem este să-i reunim pe toţi sub cupola unei muzici care să bucure şi pe cel mai năpăstuit, dar şi pe cel care-şi permite. Nu facem o muzică pentru oameni bogaţi, nu facem o muzică pentru milionari, noi facem o muzică şi scriem o muzică pentru oameni.

Redactor: Care este mesajul repertoriului vostru?

Amalia Gaiţă: Depinde de piese, evident, adică fiecare transmite cu totul altă stare, unele sunt mai, nu le-aş spune neapărat sobre, dar sunt foarte intime, altele sunt mai deschise şi mai vesele. Până la urmă, vorbim de emoţiile cele mai adevărate pe care un om le poate avea şi sunt universale şi cred că vrem să transmitem că simţim fiecare emoţie la maximum şi să ne bucurăm de fiecare clipă şi să trăim, până la urmă, în prezent, să ne bucurăm de tot ceea ce ne poate oferi el.

Redactor: Care consideraţi că este cea mai reprezentativă piesă din repertoriul vostru?

Amalia Gaiţă: E greu de zis!
Teo Milea: Când mergi la o familie care are 15 copii şi-l întrebi pe tată pe care din cei 15 îl iubeşte mai mult, cred că nu o să poată să răspundă, că nu are cum. Toate sunt reprezentative pentru noi, dar cred că piesa care generează cea mai multă şi cea mai mare şi profundă emoţie este „În timp”. E o piesă care pe noi ne-a şocat în momentul în care am finalizat-o, o piesă de o simplitate colosală, cu un mesaj genial, cu o carismă la public... A fost prima piesă în care am văzut o stare total aparte şi neîntâlnită de noi şi de mulţi artişti, că ne-au spus şi alţi colegi de branşă... Să vezi oameni cu ochii închişi, zâmbind şi lăcrimând. Ăsta-i un lucru maxim. Adică în momentul în care o persoană, două, trei, cinci, zece, o mie din publicul tău scapă o lacrimă, zâmbind, cred că...
Amalia Gaiţă: ...nu se poate mai mult!

Reporter: Cum a apărut această piesă?

Teo Milea: La pian!

Reporter: Dar până să apară la pian?

Teo Milea: La noi e totul destul de ciudat, nici noi nu ştim cum apar. Am scris „Albastru” şi nu ştiam de unde s-a născut „Albastru”, care-i o piesă foarte vie, foarte plină, foarte distractivă. A apărut în timp... nu ştiu, simţeam că avem nevoie de o piesă, Noi, tot ceea ce scriem şi ceea ce compunem, compunem dinlăuntrul nostru, adică fiecare om are o paletă infinită de stări şi ne împletim foarte bine stările, iar dacă eu încep să cânt ceva la pian, Amalia prinde, fără doar şi poate, perfect, filonul respectiv şi textul se mulează, liniile se mulează, totul, totul, tot se mulează, adică ajungem la un tot unitar într-un timp relativ scurt şi un produs pe care noi stăm şi zicem: „DA!”.

Reporter: Credeţi în reuşita Timişoarei pentru 2021?

Teo Milea: Nimic nu este imposibil în lumea asta! Când noi am început să scriem materialul „Culori” toată lumea spunea, „Nu o să faceţi absolut nimic cu el!”. Când am scris materialul pentru pian, „Clape albe, clape albe şi negre”, toată lumea a spus „Nu o să faci absolut nimic cu el!”. Iată! O sală, o grădină de peste 1.200 de oameni, veniţi la concert. În primăvară a fost o sală de Filarmonică cu peste 800 de bilete vândute... Totul e posibil! Dacă noi putem să facem lucrul ăsta, şi un oraş întreg poate să facă din Timişoara Capitală Culturală pentru 2021 şi avem nevoie de toţi... timişorenii.
Amalia Gaiţă: Cred în reuşita Timişoarei! Prin tot ceea ce am compus şi prin tot ceea ce am scris şi prin mesajele noastre, cred că e mai mult decât evident că susţinem lucru acesta şi ne-am implicat din tot sufletul şi credem, pentru că e un loc în care mereu ne-am simţit bine şi mereu ne-am simţit bine primiţi, aşa că, da, de ce nu? Cum spunea şi Teo, „totul e posibil!”

Reporter: Vă rog să transmiteţi un mesaj pentru cititorii săptămânalului „Timișoara”!

Amalia Gaiţă: Ar fi foarte multe de spus! Să lase muzica să vină cât mai în adâncul lor, să o închidă bine acolo, şi apoi o să se trezească că vor privi lumea cu alţi ochi.
Teo Milea: Preţuiţi cultura pentru că împreună putem schimba oraşul din temelie, într-un foarte, foarte, foarte mare bine!
A consemnat Cornel SERACIN