Discuție cu Raluca Selejan și Oana Doboși, de la librăria timișoreană La Două Bufnițe, despre cum reușesc să își păstreze clienții aproape, în ciuda porților închise. 

Încă de la deschiderea librăriei timișorene La Două Bufnițe, s-a dorit ca aceasta să fie în primul rând un spațiu al comunității, unde oamenii pot crea o conexiune prin pasiunea lor comună pentru cărți. Clienții au devenit cu timpul cunoscuți, vizitatori fideli, care îndrăgesc echipa din spatele micii afaceri locale și evenimentele care se desfășoară aici periodic. Dar cum pot fi păstrați aproape, în această perioadă, cei care obișnuiau să treacă cu regularitate pragul librăriei? Am aflat că porțile închise nu reprezintă neapărat un impediment, iar „până la urmă, orice situație negativă trebuie văzută ca un motor pentru altceva”. 

Cu toate măsurile luate în această perioadă, pentru a preveni răspândirea pandemiei, probabil librăriile sunt printre cele mai afectate. Chiar și așa, ați pus în aplicare un sistem care vă permite să ajungeți totuși la cititori. Cum funcționează?

Raluca: Prin 15,16 martie am închis librăria pentru public. Am închis ușa, dar funcționăm și astăzi. Oamenii comandă cărțile pe Messenger, pe telefon, pe Instragram, după care le ridică de la fereastră. Totodată trimitem și comenzi prin curier, acasă la cititorii care nu ajung până în zona Unirii. 

 

Oana: Deci livrăm la geam și la domiciliu deși e închis pentru public.

Iar de curând am lansat campania de promovare a noului site, intitulată Vorbește, memorie, prin care invităm prietenii, clienții noștri și toți cei care ne-au vizitat de-a lungul timpului să își aducă aminte de ceva anume, legat de librărie, să ne scrie câte o amintire. Vrem să transpunem toate aceste amintiri într-un loc în care ne putem întâlni cu toții, adică online, pe viitorul nostru site. 

Deși librăria funcționează în continuare, dacă ați trage o linie, cum ar ieși socotelile? 

Oana: Vânzările au scăzut mai mult de jumătate, dar, chiar și în condițiile de acum, sunt foarte mulți oameni care comandă de la noi. Le mulțumim, chiar am simțit o susținere din partea tuturor. 

Raluca: Asta a fost una din surprizele pe care le-am avut când am anunțat că nu mai putem primi oameni în librărie, dar am găsit totuși o variantă de a funcționa. Foarte mulți oameni au ales să își cumpere în continuare cărțile de la noi, chiar dacă nu aveam încă un site. Și asta ne-a motivat să găsim soluții, să devenit tot mai creative, să facem să fie cât mai simplu să ajungă cărțile la ei.
Încă dinainte de a intra în starea de urgență, aveam Duminica poveștilor, un eveniment pe care noi îl organizăm în fiecare duminică de când am deschis librăria. Când au început recomandările de a păstra distanța și de a ieși cât mai puțin din casă, am știut că nu va mai veni nimeni. Și atunci am început să citim poveștile live. Și pentru că foarte mulți oameni ne-au mulțumit, am decis să citim în fiecare zi câte o poveste sau două, pe pagina de Facebook a librăriei. 

În situația în care școlile sunt închise, cred că activitatea e foarte binevenită, atât pentru cei mici, cât și pentru părinți.

Raluca: Exact asta ne-au și scris părinții, că în jumătatea de oră alocată ascultării poveștii, au un moment de respiro și că ne mulțumesc. Totodată, am primit mulțumiri și pentru faptul că nu i-am părăsit. Dacă nu ne mai pot vizita, am căutat alte metode prin care să fim alături de ei. De când am deschis și până acum, a fost în primul rând o librărie a comunității. Nu e vorba niciodată doar despre noi două și echipa noastră, ci și despre toți cei care ne trec pragul. 

Ce alte activități desfășurați în această perioadă, pentru a păstra legătura cu clienții? 

Raluca: La librărie avea loc periodic un atelier, organizat de colega noastră Livia. Este un atelier de lectură, joacă și meșterit - se numește „Să poveșterim cu Livia” și dura două ore, cu pauză și gustare. Iar dacă înainte se făcea contra cost, pentru că presupune și activitate practică, unde era nevoie de materiale, ne-am gândit ca acum să îl facem în online, gratuit, filmat de Livia, la ea acasă și montat cumva de noi. Este un atelier la care aveam deja fani, erau copii care nu ratau nicio ediție și ne dorim să rămânem aproape de ei și de familiile lor, de acești oameni care au fost la rândul lor alături de noi în toți acești trei ani. Prin urmare, în fiecare sâmbătă publicăm atelierul pe pagina de Youtube a librăriei și pe Facebook .

Oana: Am organizat și un concurs de povești, tot pentru copii. Timp de o lună, copiii au avut timp să ne trimită o poveste despre bufnițe și cărți și am primit foarte multe povești. O să le adunăm pe toate într-o carte, „Cartea bufnițelor”, pe care vrem să o publicăm în decembrie, când împlinim patru ani. Surpriza noastră a fost că am primit peste 30 de povești, din toată țara și din străinătate. 

Probabil una mai interesantă ca alta… 

Raluca: Da, așa e. Am apucat deja să ne uităm peste câteva, am zis că până în iunie stăm și le citim, după care le dăm o formă în această carte. 

Vedem peste tot mesaje despre cât de multe am putea învăța în această perioadă. Ce am putea spune că ar fi de învățat din perspectiva unui librar? 

Raluca: Am dobândit mai multe competențe digitale decât aveam înainte. Cam toată lumea care produce conținut pentru mediul online cred că și-a dezvoltat aceste aptitudini. Nu erau atât de importante pentru noi și nu ne concentram atât de mult pe digital, pentru că ne-am dorit dintotdeauna să avem contact cu cititorii noștri față în față, să ne întâlnim și să discutăm în librărie. 

Oana: Iar situația actuală ne-a forțat cumva să încercăm și altceva. Până la urmă, orice situație negativă trebuie văzută ca un motor pentru altceva, pentru a face bine. Și am văzut că avem o capacitate mare de adaptare. Ne-am depășit cu toții limitele, toată echipa librăriei. Sunt multe lucruri pe care nu credeam că o să le facem. De exemplu, în perioada sărbătorilor de Paști curierii nu au lucrat, iar noi două am livrat cărți. Am văzut și ce înseamnă să fii curier. De voie, de nevoie, am făcut și asta. Iar atunci când faci, ajungi să vezi altfel lucrurile decât atunci când observi din depărtare. 

Le transmitem ceva cititorilor?

Oana: Așteptăm amintirile tuturor despre librăria noastră și… spor la citit! E important să citim, chiar și în perioada asta, când poate nu ne vine atât de la îndemână. 

 

Ioana NICOLESCU