„Marele Ecran” și „Pelicula Culturală” organizează prima ediție a Festivalului de buzunar (ediție-pilot) „Ceau, Cinema!”, în perioada 17-19 iulie, în orașul de pe Bega, iar în 20 iulie în localitatea Gottlob.
Filmele vor fi proiectate seara, în curtea de la Casa Artelor, iar pe parcursul zilei se vor folosi Sala Studio și spațiile de la subsol pentru alte evenimente care fac parte din acest festival.
Programul festivalului cuprinde și scurtmetraje – documentare, animații, ateliere despre arta actorului, introducerea în arta filmării și sesiuni de discuții cu regizori invitați.
Accesul timișorenilor la prima ediție a festivalului „Ceau, Cinema!” se va face pe baza biletelor în valoare de 15 lei/zi sau „tichetelor multi-pass”, valabile pe toată durata festivalului, în valoare de 40 lei. Pasionații de filme le pot achiziționa de la librăria „Cărturești”, de pe strada Mercy, sau de la cafeneaua „Klapka”, de pe strada Augustin Pacha.
Pregătirea pentru „Ceau, Cinema!” a fost realizată cu sprijinul distribuitorului Transilvania Film și găzduită de Direcția Județeană de Cultură Timiș, în data de 8 iulie 2014, ora 22. „Repetiția cu publicul” s-a realizat prin proiecția filmului așteptat la Timișoara: „București, unde ești?” (2014), în regia lui Vlad Petri.
„Pentru mine, acest film, dincolo de a fi un jurnal al evenimentelor din 2012, reprezintă o posibilitate de a investiga rolul meu de cineast şi documentarist în reprezentarea realităţii şi chestionarea societăţii în care trăiesc”, spune Vlad Petri.

Interviu cu echipa „Ceau, Cinema!”

Asociația „Pelicula Culturală” își propune promovarea filmului european și a spațiului multicultural timișorean, cu trecutul și poveștile sale. Aceasta a fost partener cultural la organizarea secțiunii de film din cadrul Festivalului „Plai” din 2012 și 2013 precum și „Street Delivery 2013”.

- Care este viziunea voastră despre „Ceau, Cinema!”?

- „Ceau, Cinema!” este un festival de buzunar, făcut cu bani de buzunar și de voluntari, dar cu o selecție de filme demnă de un festival consacrat: nouă, captivantă, de calitate. Publicul așteaptă mai multe filme și de bună calitate. Așa că le spunem timișorenilor: „Ceau, Cinema!”. Organizăm primul festival autohton dedicat filmului european, susținut de „Vitas România”.

- Considerați că arta cinematografică este foarte bine promovată în orașul nostru?

- Timișoara nu mai are cinematografe, nu prea mai are nici film european sau românesc pe un mare ecran. În primăvara acestui an am aflat că nu mai are nici unicul festival de film local și totuși are pretenția de a candida la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021. Timișoara mai are însă public pentru cinema-ul de calitate, fapt demonstrat în cele peste 60 de proiecții susținute de asociațiile noastre în diverse spații din oraș, cele mai multe cu casa plină.

- Care este obiectivul evenimentului?

- Scopul „Ceau, Cinema!” este să re-împrietenească timişorenii cu cinema-ul lor, cel european, de care sunt lipsiți în ultimii ani. Prin proiecţiile în aer liber şi în spaţiile neconvenţionale de la Casa Artelor vom demonstra că filmele europene şi româneşti sunt la fel de interesante ca și producțiile hollywood-iene, dar o alternativă mai apropiată de sufletul nostru.

- De ce publicul timișorean ar trebui să participe la Festivalul de buzunar (ediție-pilot)?

- Scurtmetrajele românești ale regizorilor Adrian Sitaru, Radu Jude și Igor Cobileanski, dar și cele două din 2000, ale lui Cristian Mungiu: „Zapping” și „Corul Pompierilor”, ar trebui să îi atragă pe pasionații de film.
Animația franco-belgiană „Ernest și Celestine” îi va cuceri atât pe copii, cât și pe cei vârstnici. Unul din cele mai bune filme sârbești ale deceniului, „Cercuri”, și succesul de casă polonez „Poliția Rutieră” sunt thriller-uri de succes.

- Ce alte surprize ați pregătit pentru publicul timișorean?

- Noaptea devoratorilor de trailler-uri, un concept inedit pus la cale de Richie,  „Vinerea Animată” – selecția de animații cu personalitate realizată de Felix Petrescu – și sesiunea de comic book-ing live cu colectivul „Terapie de basm” și cu artistul de bandă desenată Victor Drujiniu, care lucrează cu cele mai importante edituri, Marvel și DC Comics – vor fi evenimentele speciale ale festivalului.
Elemente ale artei actorului cu Boris Gaza și atelierul de introducere în arta filmării susținut de Camera 4 vor face parte din programul evenimentului.
Foarte interesante vor și întâlnirile cu trei tineri regizori germani din Karlsruhe, cu compozitorul Cari Tibor sau cu Flavius Băican, cunoscut local ca „Navetistul Bănățean”. Acesta își va prezenta recentul documentar, „Let the wall divide us all” („Lasă zidul să ne despartă”).
Cel mai nou film al lui Corneliu Porumboiu, „Al doilea joc”, dar și debutul său din 2006, „A fost sau n-a fost?”, prezentat pe stadionul din comuna Gottlob,  vor încheia festivalului.

- Care au fost criteriile de selecție ale proiecțiilor?

- Criteriile au fost determinate de anumite limitări de bani și de timp. Ne-am apucat în februarie, iar programul trebuia finalizat până în mai. Am pornit cu câteva titluri în minte, iar răspunsurile au fost în general favorabile. Unele filme au fost mai accesibile ca și costuri decât ne așteptam. Am primit și gratuit filme, de la partenerii culturali, dar și de la regizori și distribuitori cu care lucrasem anterior.
Criteriile de selecție ne-au fost clare de la bun început: filme noi, europene și românești, pe care să le prezentăm în premieră la Timișoara.
Ne doream filme de public, dar inteligente, să arătăm că și cinema-ul european poate fi la fel de captivant ca și producțiile americane. Cu puține excepții, titlurile sunt din 2013-2014 și sperăm că vor mulțumi atât publicul larg, cât și publicul mai exigent.

- Care au fost factorii care v-au determinat să organizați acest eveniment?

- Cred că tot ce am făcut în ultimii cinci-șase ani ne-a condus în mod natural în acest punct. Personal, am devenit „luptători!” în momentul în care am înțeles că, dacă nu facem nimic acum, copiii noștri nu vor avea altceva în afară de mall. Dar, de ce să nu recunoaștem, e și plăcerea noastră de a vedea, pe un ecran mare, filmele care ne interesează, cele care lipsesc în mod inexplicabil din oferta culturală a orașului.
Mai e și dorința de a împărtăși emoția vizionării unui film bun cu ceilalți pasionați pentru că, până la urmă, ce e cinema-ul, dacă nu emoție împărtășită?
Suntem nemulțumiți de faptul că nu avem un spațiu permanent pentru un cinematograf de artă sau o cinematecă, într-un oraș ca Timișoara, cu peste 300.000 de locuitori. Așa că facem un fel de cinematecă provizorie, cu programul pe șase luni condensat în patru zile.
Programul primei ediții a Festivalului de buzunar „Ceau, Cinema!” este postat pe site-ul oficial:www.ceaucinema.ro.
Alexandru Virgil STOICA