Pe perioada pandemiei, a izolării și distanțării sociale s-a vehiculat provocarea legată de ceva „vechi”… și multe persoane au postat poze de familie vechi. Am primit și eu o astfel de provocare (din partea unei persoane foarte importante pentru mine, pe care o apreciez foarte mult), care a fost provocată, la rândul său, să răspundă la întrebarea „De ce se vorbește despre o Grădină a Raiului, de ce Adam și Eva și cu ei ideea vieții, au trăit la început într-o grădină și nu altundeva? De ce este așa de importantă grădina?”.
Dacă urmăm firul biblic până la Geneză, aflăm că Grădina Edenului sau a Raiului este parte a creației, că a fost „plantată” undeva în estul Edenului și că a fost dată lui Adam să o îngrijească. Ce s-a întâmplat ulterior știm cu toții și nu are rost să mai amintim. Mai aflăm că în Grădina Edenului erau plantați atât Pomul vieții și Pomul Cunoașterii Binelui și Răului, cât și o mulțime de alte plante pe care Adam și Eva le puteau mânca. De aici putem deduce că grădina este importantă din trei motive: că are un pom al vieții, că are plante cu care ne putem hrăni - deci sursa vieții ar fi pomii și plantele - și este parte din Eden (Rai), sinonim cu fericirea, frumusețea, încântarea și starea de bine.
Dacă analizăm și din punct de vedere științific, nu doar religios, pomii și plantele sunt într-adevăr o sursă a vieții, deoarece eliberează prin fotosinteză oxigenul de care avem nevoie zilnic, dar și hrana. Credem sau nu, se pare că Dumnezeu știa de ce anume avem nevoie să trăim: hrană și copaci, care să producă oxigen.
Revenind la perioada actuală, în plină pandemie, s-a putut observa că mulți oameni care aveau o grădină, mai mare sau mai mică, au cultivat-o cu speranța că indiferent ce se întâmplă prin magazine, hrana „noastră cea de toate zilele” este asigurată. Dar mai ales noi, cei din ziua de astăzi, ne-am adus aminte de povețele bunicilor trecuți prin războaie și perioade de privațiuni, care priveau petecul de pământ ca ultimă garanție pentru copii plecați la oraș și familiile lor.
Dar mai rămâne un pom în Grădina Edenului – Pomul Cunoașterii Binelui și Răului, care în contextul mondial al izolării, al absenței posibilității de a îmbrățișa persoanele dragi, a dorinței intense de a îmbrățișa pe cineva, fără pericolul de a infecta, poate deveni Pomul cunoașterii STĂRII DE BINE. De ce spunem acest lucru? Pentru că arborii au capacitatea de a trata oamenii cu energia pe care o emană, formă de terapie numită dendroterapie. Poate că pare ceva nou, dar proprietățile benefice ale copacilor au fost apreciate de secole: sursă de energie, îmbunătățirea stării psihologice și fiziologice precum și dezvoltarea creativității la copii etc.
În contextul actual al pandemiei, care presupune izolare, specialiștii silvicultori din Islanda de Est, cunoscând efectele dendroterapiei, au promovat intens pe rețelele de socializare că au pregătit pădurea Hallormsstadur, pentru oamenii care sunt sau se simt singuri și simt nevoia unei îmbrățișări „sigure”. Astfel că Thor Thorfinnson, directorul general al fondului forestier, susține că „trebuie să închizi ochii în timp ce îmbrățișezi un copac. Lipește-ți obrazul de trunchiul lui și simte cum te învăluie căldura. Este un sentiment de relaxare, care te ajută să te pregătești pentru o nouă zi și pentru noi provocări”. Putem observa cum în condiții speciale, colaborarea psiholog-silvicultor vine cu propuneri concrete, în sprijinul populației, transformând arborii în terapeuții noștri gratuiți în perioadele de urgență, de criză sau de stres.
Rămâne cel de-al trei aspect al importanței grădinii și anume că este un colț de Rai. Cred că fiecare dintre noi am întâlnit persoane care grădinăresc de plăcere, care plantează legume sau flori în grădină, și spun că grădina lor este „ca un colț de rai” sau că „se simt ca în rai”. Dar, de fapt, de ce se simt atât de bine?
Putem vorbi aici de o altă formă de terapie – terapia prin horticultură, prin care oamenii beneficiază de efectele terapeutice ale grădinăritului și ale activităților legate de plante. Specialiștii în acest domeniu (psihologi și ingineri horticultori), consideră că interacțiunea oamenilor cu plantele și grădinăritul relaxează, ajutând la îndepărtarea stresului, la reducerea anxietății și depresiei, la creșterea stimei de sine și a optimismului, într-un cuvânt creează o stare de pace și liniște. Explicația ar fi că din moment ce am evoluat ca ființe umane în proximitatea plantelor, avem o afiliere înnăscută pentru ele.
Grădinile, locurile care sunt „în stare să încânte vederea prin frumusețea lor”, după cum descrie Diodor din Sicilia, referitor la Grădinile suspendate ale Semiramidei, au ocupat un loc aparte în cultura popoarelor orientale din Antichitate. Pentru aceste popoare noțiunea de grădină era legată de ideea supremei fericiri omenești, acestea considerând grădinile „raiuri pe pământ”.
Dar, totuși, de ce avem o Grădină a Raiului? Probabil pentru că în GRĂDINĂ avem flori și plante diferite, pomi, suntem calmi, trăim sentimente de fericire, de pace, optimism, noțiunea de timp dispare, precum dispare și distincția dintre trecut, prezent și viitor… exact cum este descris RAIUL!
În loc de încheiere aș dori să vă las să trageți singuri concluzii vis-a-vis de programul „Educația la fermă”, desfășurat în cadrul Stațiunii Tinerilor Naturaliști. Un program educativ prin intermediul căruia copiii aleargă și îmbrățișează arbori, interacționează cu diferite tipuri de plante, se plimbă printre florile din sere, într-un cuvânt se pot simți ca într-o Grădină a Raiului!
Cu alte cuvinte, am recreat prin acest program de „Educație la fermă” o parte din premisele vechi ale lumii noastre, dar cel mai important, am recreat pentru generațiile prezente și viitoare de copii o lume idilică a vieții la țară, pe care poate mulți părinți o credeau dispărută.
Lector dr. Mirela SAMFIRA
USAMVB Timișoara
