Grupul timișorean „JazzyBIT” a concertat, pentru prima dată, în Italia, în cadrul renumitului festival „Tuscia In Jazz”.
Evenimentul are loc începând din anul 2002 în Provincia Viterbo și oferă anual peste 150 de evenimente muzicale precum și workshop-uri pentru peste 300 de studenți. Festivalul găzduiește, din 2006, și competiția anuală „Jimmy Woode European Jazz Award”. Juriul competiției este format din: Kurt Rosenwinkel, Kevin Hays, Scott Colley, Eric Harland, Donnie Mc Caslin, Giorgio Rosciglione, Gegè Munari, Aldo Bassi, Elisabetta Antonini și Italo Leali (directorul festivalului).
Anul acesta au fost selectate doar nouă trupe din întreaga lume, printre care și „JazzyBIT”. Festivalul „Musica sulle Bocche” are loc în perioada 28-31 august, în Santa Teresa Gallura, și cuprinde 33 de evenimente. Manifestarea va dura patru zile, iar „JazzyBIT” a fost invitată să concerteze pe scena festivalului.
Participarea la eveniment este sprijinită de Institutul Cultural Român București și Primăria Municipiului Timișoara.
„JazzyBIT” este un trio de jazz, latin, funk și blues fondat în toamna anului 2011 la Timișoara. Teodor Pop (pian, orgă Hammond, Rhodes), Mihai Moldoveanu (chitară bas) și Szabó Csongor-Zsolt (tobe, percuție) au început să cânte în februarie 2012. În primii doi ani de activitate au ajuns în majoritatea cluburilor din țară, dar și în Szeged și Budapesta sau Viena.
Au concertat și în cadrul mai multor festivaluri de jazz din România: „Gărâna Jazz”, „Câmpina Jazz Rock”, „Roland Jazz”, „Timișoara Capital Jazz”, „Alba Jazz”, „Green Hours Jazz”, „JazzTM” și „Jazz in the Park Cluj”. Repertoriul, alcătuit integral din compoziții proprii, a dat naștere primului album, „Touch the Sky”, lansat în februarie 2014, la exact doi ani după primul concert.
Trupa a câștigat premiul pentru debut pe anul 2013 al Fundației „Muzza”.
Alexandru Virgil STOICA

