„Flight Festival”, în contextul crizei sanitare, este unul din puținele festivaluri de anvergură din România care nu se anulează, ci se reinventează.
Festival de muzică, artă și tehnologie dezvoltat de organizatori în contextul în care municipiul Timișoara a fost recomandat Capitală Europeană a Culturii pentru anul 2021 (criza sanitară a reprogramat Capitala Europeană a Culturii, Timișoara, din 2021, în anul 2023), „Flight Festival” s-a înființat în anul 2019, în același an desfășurându-și prima ediție.
Obiectivul „Flight Fesival” este introducerea cât mai multor participanți în fascinanta lume a fenomenului cultural, prin acest obiectiv, festivalul dorind să poziționeze municipiul Timișoara pe harta festivalurilor relevante din Europa prin îmbinarea dintre muzică, artă și tehnologie.
Anul acesta, „Flight Festival” se va desfășura între 28 august și 6 septembrie, iar una din secțiunile culturale nou dezvoltate față de prima ediție este cea de teatru, intitulată „Sunlight Theatre”, proiect co-finanțat de Consiliul Județean Timiș și Primăria Municipiului Timișoara. 
La noua secțiune, Fundația „Artmedia” și partenerii săi doresc, în primele zile ale lunii septembrie, dar păstrând încă aerul estival, să ofere publicului iubitor de teatru, pe lângă o selecție rafinată de spectacole, întâlniri-dialoguri cu actori și regizori îndrăgiți și posibilitatea de a descoperi tineri talentați în câteva spectacole prezentate de studenții facultăților de teatru din țară.
La ediția inaugurală a secțiunii culturale, cea de teatru, „Sunlight Theatre”, vor participa cu spectacole în cadrul „Flight Festival”, Teatrul „Odeon”, Teatrul „Metropolis” din București, Teatrul Național din Timișoara, precum și facultățile de teatru din Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, Craiova și Tg. Mureș.
În noua secțiune culturală, „Sunlight Theatre”, vor fi prezentate, în fiecare seară, o suită de 3 evenimente diferite, începând cu un spectacol al unei facultăți de teatru (ora 18 în Piața Sf. Gheorghe), continuând cu o întâlnire a publicului cu actorii invitați în festival (ora 19:30, în Grădina de vară a Filarmonicii), moderată de cunoscuta actriță Claudia Ieremia, și finalizând cu un spectacol al unui teatru consacrat (ora 21, în aceeași locație).
Deschiderea secțiunii de teatru va avea loc miercuri, 2 septembrie 2020, cu un spectacol susținut de facultățile de teatru din Tg. Mureș și Craiova, în Piața Sf. Gheorghe din Timișoara și în Grădina de vară a Filarmonicii „Banatul”. Pe parcursul următoarelor 3 zile de festival, începând de joi, 3 septembrie și până sâmbătă, 5 septembrie, publicul timișorean se va putea reîntâlni cu actori și regizori ai naționalului timișorean (Ada Huasvater, Ion Rizea, Claudia Ieremia, Andrei Chifu, Victor Manovici) dar și cu invitații teatrelor bucureștene, Maia Morgenstern, Marian Râlea, Marius Manole, Vlad Logigan, Pavel Bartos, Alexandru Papadopol, Gelu Nițu, Elvira Deatcu.
Așadar, noua secțiune culturală a „Flight Festival” oferă publicului un regal actoricesc, „Sunlight Theatre” dorind prin aceasta să aducă o rază de lumină în suflete și speranța revenirii publicului la următoarele ediții.
Fundația Culturală „Artmedia”, alături de organizatorii „Flight Festival”, prezintă la secțiunea culturală „Sunlight Theatre” următorul program:

Miercuri, 2 septembrie:

18 - 19 - „Fiere” de Laila Ripoll, Facultatea de Teatru din Tg. Mureș (locație: Piața Sf. Gheorghe);
20 - 22 - „Bullied” de Yann Verburgh, Facultatea de Teatru din Craiova (locație: Gradina de vară a Filarmonicii).

Joi, 3 septembrie:

18 - 19:40 - „Tango” de Sławomir Mrożek, Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași (locație: Piața Sf. Gheorghe);

19:30 - 20:30 - „În dialog cu Maia Morgenstern & Marian Râlea” (locație: Grădina de vară a Filarmonicii);

21 - 23 - “M-am hotărât să devin prost”, după Martin Page, Teatrul Național Timișoara (locație: Grădina de vară a Filarmonicii).

Vineri, 4 septembrie:

18 - 18:45 - „Medeea”, după Euripide, Universitatea de Arte din Tg. Mureș (locație: Piața Sf. Gheorghe);

19 - 20 - „În Dialog cu Pavel Bartos & Alexandru Papadopol” (locație: Grădina de vară a Filarmonicii);

21 - 23 - „Copilul lui Noe”, de Eric Emmanuel Schmitt, Teatrul „Metropolis” din București (locație: Grădina de vară a Filarmonicii).

Sâmbătă, 5 septembrie:

18 - 19:50 - „Livada de vișini” de A.P. Cehov, Facultatea de Teatru din Timișoara (locație: Piața Sf. Gheorghe);

19:30 - 20:30 - „În Dialog cu Ion Rizea & Ada Hausvater” (locație: Grădina de vară a Filarmonicii);

21 - 23 - „Liniște! Sărut! Acțiune!” adaptare după filmul, comedie/dramă, „Living in Oblivion” („Trăind în uitare”), regizat de Tom DiCillo, Teatrul „Odeon”, București (locație: Grădina de vară a Filarmonicii).

Cornel Seracin