În perioada 25 septembrie - 25 octombrie 2020, Timișoara a găzduit cea de-a treia ediție a bienalei timișorene de arhitectură Beta 2020. Numeric, evenimentul a însemnat: patru expoziții de arhitectură și artă contemporană, o competiție deschisă la nivelul celor trei țări învecinate (România – Ungaria – Serbia), o intervenție în spațiul public, 11 tururi ghidate, șapte ateliere, 13 conferințe și prezentări, șase proiecții de film și o lansare de carte. 

Au fost patru săptămâni în care s-au abordat tematici urbane într-un context mai larg, care au stimulat dezbateri și au repus în discuţie atât transformări spaţiale cât şi transformări culturale.

Este cu adevărat necesar să construim? Este o întrebare la care ar fi responsabil să poată fi luat în considerare răspunsul <<nu>>. De ce? Pentru că industria construcțiilor consumă aproximativ jumătate din toate resursele extrase din pământ și este responsabilă pentru mai mult de o treime din consumul global de energie și emisii, doar producția de ciment reprezentând 7% din producția de CO2 - motiv pentru care e nevoie de o nouă abordare radicală a construcțiilor - începând cu modul în care arhitecții abordează proiectarea.

Relația omului cu arhitectura s-a schimbat de-a lungul timpul, iar pe termen lung, scopul acestei ediții a fost de a trage un semnal de alarmă asupra importanței responsabilității față de mediul construit și față de ceea ce nu s-a construit încă, scopul final fiind îmbunătățirea proceselor prin care construim orașele și de a ne implica cât putem de mult în construirea unui viitor mai bun al planetei noastre, au spus organizatorii.

Expoziția principală din cadrul bienalei, prezentă la Muzeul de Transport Public „Corneliu Miklosi“, numită “Enough is Enough”, curatoriată de arhitectele Anca Cioarec, Brînduşa Tudor și Ilka Ruby, a prezentat zeci de proiecte – naționale și internaționale, ale unor arhitecți care au găsit modalități proprii de a folosi ceea ce există și cum putem trata ceea ce ne înconjoară, cu respect și responsabilitate - față de mediu, față de economie și față de societate în ansamblu. 

În cadrul expoziției-concurs Beta (concurs care susține și promovează arhitectura de calitate în toate formele și manifestările sale) s-au oferit premii în valoare de 14.000 euro.

A patra ediție a bienalei timișorene de arhitectură va avea loc în 2022, la Timișoara, unde va crea din nou un loc de întâlnire în care oamenii, indiferent de domeniul de activitate, vor fi invitați să participe la un alt exercițiu de reconsiderare și de schimbare în acel „mai bine” atât de necesar. (I.N.)