Fundația Culturală Artmedia din cei aproape 30 de ani de existență s-a raportat la tot ce a avut mai valoros teatrul românesc. Mărturie stau peste cele 180 de spectacole de referință din țară și străinătate, cele peste 100 de întâlniri literar-artistice de la cafenelele Vienesse, Do Stil, Club 30, cu personalități remarcabile din domeniul actoriei, regiei, muzicii, literaturii, care au încântat publicul iubitor de frumos cu momente de neuitat.
În permanență Artmedia s-a implicat în organizarea unor evenimente în beneficiul elevilor, olimpicilor, studenților, pensionarilor, contribuind la consolidarea scenei culturale timișorene. Acțiunile caritabile ale Artmediei au cuprins o paletă largă: achiziționarea pentru Spitalul de Copii Louis Țurcanu a aparatului de stocare în azot lichid a celulelor STEM, strângerea de fonduri pentru diminuarea marilor catastrofe naturale (inundațiile din Indonesia), recentul Maraton al Solidarității, serial de 18 episoade, menit să atragă donații pentru Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș”.


„Apropiindu-ne de 1 noiembrie, dată la care ne amintim de cei dragi, plecați printre stele, Artmedia oferă ocazia de a-i revedea în imagini de arhivă pe marii noștri actori cu care am colaborat și care ne-au părăsit, dar a căror prezență ne-a marcat inima și sufletul: Mircea Albulescu, Leopodina Bălănuță, Radu Beligan (nașul Artmediei), Mircea Belu, Tamara Buciuceanu, Florina Cercel, Gheorghe Dinică, Ilie Gheoghe, Ștefan Iordache, Vladimir Jurăscu, Ion Lucian, Ovidiu Iuliu Moldovan, Marinuș Moraru, Florian Pittiș, Stela Popescu, Dem Rădulescu, Olga Tudorache, Dorin Teodorescu. Această întâlnire de suflet intitulată OMAGIU MARILOR NOȘTRI ACTORI va putea fi urmărită la Tele Europa Nova duminică 1 noiembrie la ora 20 și în reluare luni 2 noiembrie, ora 15, dar și pe pagina de Facebook Fundația Artmedia”, ne-a transmis Ana-Maria Popa. (A.B.)