„Maria de Buenos Aires” – noua premieră a Teatrului Național din Timișoara – a deschis stagiunea „sold-out”. Atât povestea spectacolului, cât și regia realizată de managerul teatrului – Ada Lupu Hausvater – au impresionat publicul timișorean. „Emoție în stare pură”, „magie” și „fabulos” au fost doar câteva din exclamațiile pe care actorii le-au auzit din partea publicului. În premiera Naționalului timișorean, teatrul, muzica și dansul se întâlnesc în coregrafia semnată de Răzvan Mazilu.
„Mi-am dorit foarte mult ca acest spectacol să fie mai mult decât o întâlnire între diferite forme de artă și diferiți artiști. Am vrut să fie un loc și un timp în care să ne descoperim și să trăim împreună emoții și senzații.
Mi-am dorit ca «Maria de Buenos Aires» să devină o experiență personală a fiecărui spectator în parte. Sper că am reușit și asta mă face foarte fericită”, a declarat managerul Teatrului Național „Mihai Eminescu”, Ada Lupu Hausvater.
„Maria de Buenos Aires” a revitalizat teatrul din capital Banatului, având un mare succes începând cu avanpremiera din iunie 2014. Pentru premiera din 20 septembrie, biletele au fost epuizate cu aproape o lună înainte, iar pentru spectacolul din 23 septembrie, de asemenea.
Următoarele reprezentații sunt programate pentru 19 octombrie și 19 noiembrie.
„Maria de Buenos Aires” nu este singurul spectacol din categoria ”sold-out”. „M-am hotărât să devin prost”, „Anna Karenina”, „Boala familiei M”, „O scrisoare pierdută” sau „Piața Roosevelt” sunt doar câteva dintre spectacolele pentru care doritorii ar trebui să își achiziționeze bilete din timp.
Alexandru Virgil STOICA
Foto: Adrian PÎCLIŞAN