Profesorul Nicolae Țăran și-a lansat cea mai recentă carte, intitulată „Sfârșitul iluziilor”. Evenimentul a avut loc la Pub MGM Bastion. Volumul „Sfârşitul iluziilor”, apărut la editura Diacritic, a fost prezentat de Daniela Stanciu, Cornel Ungureanu şi Viorel Roman.
Profesorul Nicolae Ţăran, de la Universitatea de Vest din Timişoara, a publicat peste șaizeci și cinci de lucrări ştiinţifice şi a scris şapte cărţi în domeniul managementului. A absolvit Facultatea de Tehnologia Produselor Alimentare din Galaţi şi Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii de Vest. Timp de zece ani a lucrat ca inginer, urmaţi apoi de peste treizeci de ani de carieră universitară în învăţământul superior economic. În prezent, activează şi ca analist economic sau colaborator la diverse publicaţii regionale şi naţionale.
Alexandra Dorina BUȘTEAN