Sâmbătă, 6 august, de la ora 20, iubitorii de dans și teatru din Timișoara vor putea participa la spectacolul Amaranthine, realizat de compania de dans Chameleon. Acesta se va desfășura în aer liber, în Piața Sfântul Gheorghe. 

Complex, încărcat emoțional și cu o coloană sonoră vibrantă, Amaranthine promite o experiență de dans magnetică, care va lăsa publicul hipnotizat.

„Captivant și crud, Amaranthine este un duet feminin-masculin cu ritm rapid, care spune povestea a doi oameni profund îndrăgostiți, dar în conflict. Pe măsură ce cuplul încearcă cu disperare să se reconecteze și să găsească o soluție, se simt impulsurile și atracțiile dezacordului și ale argumentelor aprinse, așa cum se simte și aprecierea spațiului, înțelegerea și, în cele din urmă acceptarea.

Combinând diferite stiluri și tehnici de dans, mișcarea este una foarte puternică, dar și cu multe riscuri asumate”, descriu organizatorii spectacolul. 

Compania de dans Chameleon 

Chameleon a început când Anthony Missen și Kevin Edward Turner s-au întâlnit la Trafford Youth Dance, la mijlocul anilor 1990. Și-au continuat studiile la Northern School of Contemporary Dance și după absolvire au călătorit și au lucrat cu unele dintre cele mai invovatoare companii de dans și coregrafi din lume.

Au venit acasă în 2007 cu scopul de a-și înființa propria companie de dans și așa a luat naștere Chameleon. Astăzi fac turnee internaționale în toată lumea, organizând peste 50 de spectacole anual. Spectacolele, atelierele sau cursurile lor inspiră mii de tineri să aprofundeze dansul dintr-o perspectivă aparte.

Evenimentul este inclus în Cadre și Forme, program dezvoltat de asociațiile Noi Re-Creăm și Unfold Motion, parte din Programul Cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii” și finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte. 

 

Ioana N.