Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge
ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine.
Ion Rațiu

Ca în fiecare sfârșit de octombrie și anul acesta iubitorii de muzică clasică sunt așteptați la Peștera Românești. Aceasta va…

Vineri, 14 octombrie, în Sala Orizont a Uniunii Scriitorilor din România (USR) Filiala Timișoara, începând cu ora 12, va avea…

Miercuri seara, la Biblioteca Centrală Universitară din Timișoara, a avut loc lansarea volumului „Fete în roșu și alte povestiri polițiste”…

În zilele de 16, 17 și 22 octombrie, în cadrul primei ediții a Festivalului de Muzică Clasică, la Timișoara și…

 

Seria de evenimente prin care se celebrează 300 de ani de la eliberarea de sub dominaţia otomană continuă la…

Ziua de 20 octombrie va fi una festivă pentru Filiala Timișoara a Academiei Române. În cadrul celei de-a XV-a ediții…

Asociaţia Filatelică Timişoara, împreună Universitatea de Vest din Timişoara şi Consiliului Judeţean Timiş, organizează, în perioada 18-23 octombrie, Expoziţia Filatelică…

Muzeul Satului Bănățean din Timișoara va găzdui în acest sfârșit de săptămână tabăra de creație artistică „Satu nostru”. Astfel, timișorenii…

La Galeria „Pygmalion” din Timișoara a fost vernisată expoziția personală de pictură a maestrului Sorin Iosub. El a cunoscut încă…

Un nou festival va avea loc la Timișoara în zilele de 7 și 8 octombrie 2016: Vest Fest, un eveniment…

Pagina 288 din 367

© 2014-2026 Ziarul Timișoara. Toate drepturile rezervate | Termeni și condiții | Confidențialitate | Cookies