O mașină electrică a ars ca o torță și s-a făcut scrum în câteva momente, ieri, la Beregsău Mare. Pompierii au intervenit pentru stingerea incendiului, însă nu au mai putut salva autoturismul. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.

„La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului 2 Timișoara cu o autospecială de primă intervenție și comandă, două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. În sprijin a intervenit și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Săcălaz”, au transmis reprezentanții ISU Timiș.

Cauza probabilă a producerii incendiului, potrivit pompierilor, ar fi un scurtcircuit electric.

Foto: ISU Timiș