
Elicopterul SMURD a fost solicitat să intervină, ieri, la două accidente groaznice.
Primul dintre ele s-a produs în județul Arad, mai precis în orașul Ineu. O mașină condusă de o femeie în vârstă de 37 de ani s-a răsturnat. În mașină se mai aflau și trei copii, toți ocupanții autoturismului fiind răniți. Pentru doi dintre copiii răniți în accident a fost solicitată intervenția elicopterului SMURD, în timp ce femeia și cel de-al treilea copil au fost preluați cu ambulanțele și transportați la spital.
A doua intervenție a elicopterului SMURD a avut loc în județul Caraș Severin, unde un biciclist a fost lovit de o mașină la ieșirea din localitatea Soceni spre Ezeriș. Bicilistul, în vârstă de 55 de ani, venea de pe o stradă lăturalnică din localitatea Soceni, iar la pătrunderea pe DN 58A a fost surprins și acroșat de autoturismul condus de un reșițean în vârstă de 73 de ani. Biclistul a fost transportat cu elicopterul la spital, pentru îngrijiri medicale, starea lui fiind gravă. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat băuturi alcoolice. Cercetările continuă în acest caz.

