
Un bărbat în vârstă de 72 de ani a condus astăzi un autoturism pe DN 59, dinspre Moravița spre localitatea Voiteg, iar la un moment dat a fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 50 de ani, care se deplasa pe sensul opus de mers.
În urma impactului au rezultat șase victime, respectiv conducătorul auto în vârstă de 72 de ani și pasagera acestuia, o femeie în vârstă de 64 de ani, precum și celălalt șofer, de 50 de ani, și pasagerii din autoturism, o femeie în vârstă de 47 de ani și două tinere de 19 ani.
Persoanele au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

