
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a condus aseară un autotren pe DN 6 dinspre Lugoj spre Caransebeș, iar la intersecția cu DJ 584 a surprins și accidentat un pieton, respectiv o femeie care s-ar fi angajat în traversarea drumului public prin loc nepermis.
În urma impactului a rezultat rănirea femeii, aceasta fiind transportată la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
Din nefericire, în această dimineață femeia în vârstă de 38 de ani a decedat la spital. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

