Astăzi, în jurul orei 11:30, polițiștii Secției 1 Rurale Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că la un imobil de pe strada Aurel Cosma din Moșnița Veche a avut loc o altercație între un bărbat și o femeie, femeia prezentând o plagă la nivelul gâtului.

Aceasta a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Ulterior ar fi fost incendiată o anexă a locuinței, în interiorul acestei fiind găsit trupul carbonizat al unei persoane.

Polițiștii aflați la fața locului efectuează verificări în vederea stabilirii identității cadavrului și stabilirea întregii situații de fapt.