
Polițiștii Secției 4 Urbane Timișoara, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, au reținut ieri un tânăr bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.
În fapt, ieri, polițiștii au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că o persoană necunoscută ar fi pătruns și ar fi sustras dintr-o organizație nonguvernamentală, situată pe strada Gheorghe Lazăr din Timișoara, o bicicletă, un laptop și o boxă portabilă.
În aceeași zi, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au reușit identificarea persoanei bănuite de comiterea faptei, respectiv un bărbat în vârstă de 38 ani.
Totodată, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul ar mai fi sustras în data de 6 mai, din incinta unei societăți comerciale, un laptop, iar în data de 7 mai, de pe un șantier, o bicicletă, ambele infracțiuni având loc în Timișoara.
În urma probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat magistraților în vederea dispunerii unor măsuri preventive.
Tot ieri, polițiștii Secției 4 Rurale Peciu Nou, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, au reținut un bărbat bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Și acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.
În fapt, în 4 ianuarie anul acesta, polițiștii au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că o persoană necunoscută ar fi pătruns și ar fi sustras dintr-un imobil, situat în localitatea Șag, un laptop, un televizor și o boxă, cauzând un prejudiciu în valoare de 4.000 de lei.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au reușit identificarea persoanei bănuite de comiterea faptei, respectiv un bărbat în vârstă de 40 ani.
În urma probatoriului administrat în cauză, ieri, bărbatul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat magistraților în vederea dispunerii unor măsuri preventive.

