Procurorii DNA efectuează astăzi peste 60 de percheziții în București și în 11 județe, într-un dosar de abuz în serviciu legat de contracte încheiate cu Casa de Comerț Unirea, instituție aflată în subordinea Ministerului Agriculturii. Casa de Comerț a fost înființată printr-o hotărâre de guvern adoptată de Guvernul Viorica Dăncilă în 2018, în baza unui proiect al lui Liviu Dragnea.

Perchezițiile au loc în București și în județele: Ilfov, Prahova, Giurgiu, Constanța, Iași, Timiș, Caraș Severin, Cluj, Bihor, Maramureș și Arad.

Conform unor surse, perchezițiile au loc la persoane fizice și la sedii de firme, pentru abuz în serviciu legat de încheierea unor contracte de către Casa de Comerț Unirea.

Prejudiciul în acest caz depășește 40 de milioane de lei.
Biroul de Informare și Relații Publice din cadrul DNA a transmis următorul comunicat:

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, în perioada 2023-2024.

În cursul zilei de 09 octombrie 2024, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 60 de locații situate pe raza municipiului București și a 12 județe (Ilfov, Ialomița, Prahova, Giurgiu, Constanța, Iași, Timiș, Caraș Severin, Cluj, Bihor, Maramureș, Arad), reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile sau punctele de lucru ale unor societăți comerciale.

În cauză procurorii beneficiază de sprijin din partea lucrătorilor din cadrul Direcției Generale Anticorupție, Direcției Generale Antifraudă Fiscală și Brigăzii Speciale de Intervenție Jandarmi din județele menționate anterior.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”.