O femeie în vârstă de 29 de ani a condus, în această după-amiază, un autoturism pe strada Timișoara din orașul Sânnicolau Mare, dinspre strada Viilor înspre strada Drumul Saravalei, iar la un moment dat, la schimbarea direcției de deplasare de pe banda 2 pe banda 1, a intrat în coliziune cu un scuter electric care circula regulamentar pe banda 1, condus de un tânăr în vârstă de 21 de ani.

În urma impactului au rezultat două victime, respectiv tânărul de 21 de ani și o pasageră de pe scuter, în vârstă de 26 de ani, care au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.