Un incident șocant a avut loc la Dumbrăvița. Polițiștii au fost sesizați că un șofer a intrat cu mașina într-un parc din localitate, urmărind doi copii pe bicicletă.

Sosiți la fața locului, oamenii legii nu l-au mai găsit pe șoferul agresiv, însă martorii au confirmat că acesta a rulat cu viteză pe aleile parcului, punând în pericol siguranța celor care se aflau acolo.

Cu ajutorul camerelor de supraveghere, bărbatul a fost identificat și chemat la audieri. Acesta a declarat că a fost supărat deoarece copiii i-au sunat la poartă și, astfel, a pornit în urmărirea lor, dar fără scopul de a le face rău.

Cu toate acestea, a fost amendat cu o mie de lei, iar permisul de conducere i-a fost suspendat pentru 30 de zile.