Poliţiştii timișeni au fost sesizaţi că, miercuri, pe un drum agricol din Timiș, a fost găsit un seif metalic, cu urme de forţare.

 

Seiful ar fi fost sustras din locuința unui bărbat din Cărpiniș. Persoane necunoscute au intrat, au luat seiful în care se aflau 26.000 de lire sterine şi 20.000 de lei, l-au tăiat şi apoi l-au abandonat pe câmp.

 

„La data de 1 aprilie 2026, în jurul orei 17:30, polițiștii Secției 2 Rurale Săcălaz au fost sesizați de către un bărbat de 31 cu privire la faptul că, pe un drum agricol dintre localitățile Beregsău Mare și Cărpiniș, ar fi fost găsit un seif metalic abandonat, pe care s-ar fi observat urme de forțare.

 

În urma primelor verificări efectuate, s-a stabilit faptul că seiful ar fi fost sustras dintr-un imobil aparținând unui bărbat, în vârstă de 42 de ani, situat în localitatea Cărpiniș, județul Timiș.

 

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea întregii situații de fapt și luarea măsurilor legale care se impun”, a transmis IPJ Timiș.