
Un incendiu izbucnit aseară la o gospodărie din Cerneteaz a lăsat o familie fără casă. Imediat după ce au izbucnit flăcările, pompierii voluntari din Giarmata au intervenit de urgență. Ulterior, au intervenit și pompierii de la ISU Timiș, astfel încât incendiul a fost localizat și lichidat.
Din fericire, focul nu s-a propagat și la casele vecine și nici o persoană nu a fost rănită.

