
Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș au organizat și desfășurat o acțiune „RELEU” pentru reducerea riscului rutier și prevenirea accidentelor de circulație.
În cadrul acestei acțiuni s-a urmărit reducerea riscului rutier, impunerea respectării regimului legal de viteză și adoptarea unei conduite preventive în trafic.
De asemenea, acțiunea a fost desfășurată în sistem RELEU, în același interval orar, și pe raza județelor Caraș Severin și Mehedinți.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 49 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 19.845 lei, dintre care 39 pentru nerespectarea limitelor legale de viteză, una pentru nepurtarea centurii de siguranță și nouă pentru alte abateri la regimul rutier.
Totodată, au fost reținute 14 permise de conducere, dintre care 12 pentru depășirea limitelor legale de viteză, unul pentru efectuarea unei depășiri neregulamentare și unul pentru alte abateri la regimul rutier, fiind retrase și trei certificate de înmatriculare.
Un caz deosebit s-a consemnat pe DN6, în localitatea Șuștra, unde a fost depistat un bărbat de 35 de ani conducând o motocicletă cu viteza de 205 km/h pe un segment de drum limitat la 50 km/h, depășind astfel limita legală de viteză cu 155 km/h.
Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 4.050 de lei și cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 120 de zile.
Polițiștii rutieri vor acționa și în perioada următoare pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente.

