La 18 septembrie 1923, vedea lumina zilei cea care a devenit Regină a României, Principesa Ana de Bourbon-Parma. Anne Antoinette Françoise Charlotte Zita Marquerite s-a născut la Paris, capitala Franţei, fiind cel de-al treilea copil al familiei princiare René de Bourbon-Parma (tatăl) şi Margareta a Danemarcei (mama).
Copilul pe care toată lumea în familie îl striga „Nane”a devenit o tânără principesă care, la 16 ani, a plecat în refugiu, iar la 19 ani s-a înrolat în armată, sub culorile ţării natale, Franţa. Un rol deosebit de important în această decizie l-a avut, fără vreo îndoială, educaţia pe care a primit-o, principesa nefiind îndepărtată în educaţia sa de dorinţa sa de a face sport, practicând scrimă, înot, călărie, gimnastică, „sportul mă făcea să mă simt mult mai bine decât moda”, mărturisea Regina Ana a României.
Un rol primordial în viaţa viitoarei Regine a României, l-a avut mama sa. „Cea care a ţinut drumul drept în anii care au urmat, nu numai în timpul războiului, dar şi mult timp după aceea, a fost mama mea. A jucat un rol primordial în cea mai mare parte a vieţii mele, ca şi a fraţilor mei (...) fiind un model chiar şi atunci când nu voia să fie, când nu avea intenţia de a împărtăşi ceva”, îşi aminteşte Regina Ana a României, despre mama sa.
Timida şi energica principesă a fost surprinsă de război în universul familiei, alături de fraţi şi verişori, la Paris. Părinţii principesei au fost nevoiţi să părăsească Parisul datorită declanşării conflagraţiei mondiale. Principesa Ana a fost şi ea nevoită să părăsească Franţa natală datorită războiului, ajungând în Spania, la San Sebastián, unde au închiriat două camere la un mic hotel-pensiune. După câteva zile, cu ajutorul Marii Ducese Charlotte de Luxemburg, a fost găzduită la o familie spaniolă din San Sebastián, timp de o lună şi jumătate, fără să ştie nimic de ceilalţi din familie, până când tatăl său a dat un semnal de viaţă. Se reuneşte cu o parte a membrilor familiei princiare în orăşelul Saint Jean de Luz, în vestul Franţei, iar după un timp mai îndelungat petrecut aici, întreaga familie princiară ajunge în Portugalia, la Lisabona, la un mic hotel, acolo unde se afla deja mama şi unul din cei trei fraţi ai săi, Jacques.
Vremurile de război nu au ţinut-o pe viitoarea Regină a României departe de pericolele frontului, Principesa devenind voluntară pe ambulanţă, în mai multe ţări. A fost acceptată, la cerere, împreună cu alte prietene, pentru o expediţie organizată de Contesa de Breteuil, pe care o cunoştea din S.U.A., şi de prietena americană a acesteia, doamna Conrad. Era o expediţie a femeilor pentru a ajuta în război. Prima destinaţie a fost Maroc. În septembrie 1943, au traversat Atlanticul cu vaporul Pasteur şi au ajuns la Casablanca şi apoi la Rabat. Acolo, Principesa Ana a început studiile de infirmieră, ca şi cele de mecanic. A făcut şi cursuri de ajutor de infirmieră de război (Nurse’s Aid). Se îmbolnăveşte de gălbinare şi este nevoită să plece din Maroc în Algeria. Aici, după câteva săptămâni a mers la o şcoală înfiinţată de francezi, aproape de Alger, unde a luat parte la formarea personalului de pe ambulanţe, “ajutoare de infirmiere şi şoferiţe”. Elevele erau tinere refugiate, îndeosebi franceze.
Spre sfârşitul războiului, în timp ce aliaţii urcau către Franţa, americanii i-au cerut Principesei Ana să traducă discuţiile dintre ei şi francezi, având astfel, rolul de translator şi şofer de jeep-uri. În primăvara anului 1945, Principesa Ana a primit, în Germania, “Crucea de Război”, distincţie franceză.
Pe suveranul României, Mihai I, Principesa Ana avea să-l cunoască cu ocazia căsătoriei Principesei Elisabeta a Marii Britanii cu Philip al Greciei şi Danemarcei. Părinţii Anei făcuseră planul ca fiica lor să-l întâlnească pe tânărul Rege al României la Londra, cu ocazia căsătoriei mai sus amintite. Atunci când tânărul Rege român i-a fost prezentat, Principesa Ana, foarte timidă, suveranul român fiind purtătorul unei uniforme de aviaţie, l-a salutat milităreşte. Regele român avea să mărturisească cu ocazia Crăciunului din 1998, după 51 de ani petrecuţi împreună, că avusese prilejul să o îndrăgească pe Ana atunci când a obseravt-o într-una din imaginile filmate de un operator într-un reportaj despre descoperirea mormântului unchiului Aage al Principesei Ana, fratele cel mare al mamei acesteia. Principesa Ana şi Regele Mihai I al României s-au căsătorit în 10 iunie 1948 la Palatul Regal din Atena.
Soţie şi mamă iubitoare, Regina Ana a României a fost alături de Regele Mihai I, suveranul României, pe toată durata lungului exil, exil venit ca urmare a abdicării forţate de la 30 decembrie 1947. Suveranii României, Regele Mihai I şi Regina Ana, au ţinut aprinsă speranţa românilor pe toată durata anilor întunecaţi de comunism. Sprijin Regelui în momentele de dor pentru ţara sa natală, Regina Ana a fost de mare nădejde suveranului român trimis în exil. Împreună, ţinuţi departe de România, cei doi suverani au scris pagini de istorie contemporană care nu pot să fie ignorate pentru istoria patriei, pentru istoria României.
Sărbătorile Pascale din anul 1992 au adus pentru prima dată pe cei doi suverani de drept ai României în ţara natală, Regina Ana păşind întâia oară în România alături de Regele Mihai, soţul său. Întreaga ţară a fost străbătută de Majestăţile Lor, locurile vizitate “au ajutat” familia regală să se bucure de frumuseţile de-acasă.
Povestea vieţii Reginei Ana, suverana României, este una lungă, o viaţă care anul aceasta a ajuns la 92 de ani. Un destin legat de România, un destin care a gravitat, de fapt, în jurul unei ţări: România. Lumina acestui destin a ţinut şi ţine vie imagina unei Românii Regale, unei Românii a strămoşilor noştri, bucuroşi că nepoţii pot să întâlnească istoria făurită de ei, România Regală.
La mulţi ani, Majestatea Voastră! Dumnezeu să vă ajute!
Cornel SERACIN
Sursa foto: romaniaregala.ro
