La data de 31 august, în jurul orei 19, polițiștii au fost sesizați cu privire la un conflict izbucnit în apropierea unui magazin din localitatea Sânnicolau Mare, pe fondul unor neînțelegeri privind o datorie.

Din primele verificări efectuate a reieșit că patru bărbați, cu vârste cuprinse între 17 și 30 de ani, ar fi agresat fizic alți trei bărbați, lovindu-i cu pumnii și cu obiecte contondente la nivelul corpului și al capului.

În urma agresiunilor, cei trei bărbați au fost transportați la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.

În urma probatoriului administrat, cei patru bărbați agresori au fost reținuți pentru 24 de ore în arestul poliției, fiind cercetați, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, pentru săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

În cazul unuia dintre bărbați cercetările sunt efectuate și sub aspectul săvârșirii faptelor în stare de recidivă postcondamnatorie, iar în cazul minorului sunt aplicabile dispozițiile legale privind răspunderea penală a minorilor.

Cele patru persoane urmează să fie prezentate judecătorului de drepturi și libertăți, pentru dispunerea unei măsuri preventive.