
Polițiștii orașului Sânnicolau Mare, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, au reținut, pentru 24 de ore, o femeie, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
În fapt, la data de 28 septembrie, în jurul orei 18, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de supraveghere și control al traficului rutier pe DN6, polițiștii au oprit pentru control, la km 599, un autoturism condus de o femeie în vârstă de 29 de ani.
Anterior opririi, în timp ce se deplasa pe DN6, la km 612, aceasta ar fi efectuat o manevră de depășire a unui alt autoturism, moment în care l-ar fi acroșat, iar în urma impactului autoturismul respectiv a fost proiectat în afara părții carosabile.
În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale.
În urma testării acesteia cu aparatul alcooltest, a rezultat o valoare de 1,37 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În continuare, polițiștii au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de aceasta, fiind dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

