Un bărbat în vârstă de 43 de ani a condus un autoturism pe strada Bujorilor dinspre strada Cooperatorilor, iar, la un moment dat, la intersecția cu strada Emil Zola, a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar, condus de către un bărbat în vârstă de 31 de ani. În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul de 43 de ani a fost proiectat într-un alt autoturism condus de către un bărbat de 47 de ani.

 

Bărbatul de 31 de ani a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

 

Toți șoferii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

 

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.